Ploieştenii care vor dona sânge vor primi bilete gratuite la festivalul UNTOLD

N. D.

Ploieștenilor care doresc să meargă la unul dintre cele mari festivaluri de muzică din întreaga lume, UNTOLD, care se va desfășura în această toamnă la Cluj Napoca, li s-a oferit o oportunitate de neratat. Ieri, Primăria Ploiești și Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești au anunțat că sunt parteneri ai campaniei de donare de sânge “BLOOD NETWORK” ,inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD. Caravana mobilă din cadrul acestei campanii – care anul acesta a ajuns la cea de-a șaptea ediție, organizată cu scopul încurajării donării de sânge – va fi prezentă la sediul municipalității ploieștene (Piața Eroilor nr. 1A), în perioada 14-15 august a.c., în intervalul orar 08.00-14.00, unde va fi amenajat un spațiu pentru donatorii de sânge. ”Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD 2021, în parteneriat cu platforma “Și Eu Donez” și cu ajutorul Institutului Național de Transfuzii Sanguine. Participanții care se prezintă la acest centru mobil și îndeplinesc toate condițiile de donare și participare la campanie vor primi din partea organizatorului UNTOLD S.R.L. un bilet gratuit de participare la festivalul UNTOLD, ediția 2021, pentru prima zi de desfășurare a festivalului, precum și un tichet valoric, în cuantum de 100 lei, din partea Asociației Untold, pe care îl pot utiliza pentru efectuarea de cumpărături din magazinele Kaufland”, s-a menționat în comunicatul transmis de Primăria Ploiești.
Festivalul UNTOLD, reprogramat din cauza pandemiei, va avea loc în perioada 9-12 septembrie a.c., pe afiș fiind trecute nume cunoscute la nivel internațional în lumea muzicală, precum David Guetta, Paul Kalkbrenner, Amelie Lens etc. Costul unui bilet pe zi la acest festival este de 69 de uro, la care se adaugă și alte taxe, în timp ce abonamentul VIP este de 399 euro + taxe.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*