Ploieşti Jazz Festival, o nouă ediţie în luna noiembrie

V.S.

Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești organizează, în perioada 22-26 noiembrie, cea de-a XII-a ediție a Festivalului „Ploieşti Hot Jazz Summit”, redenumit „Ploieşti Jazz Festival”.
Primul festival de jazz din România a fost organizat, la inițiativa primului club de jazz din țara noastră, la Ploiești, în anul 1969, iar după trei ani s-a mutat la Sibiu, urmând ca după anul 2000 să revină la Ploiești. Până acum patru ani, festivalul s-a desfășurat la Teatrul „Toma Caragiu”, apoi Filarmonica „Paul Constantinescu” a devenit gazda manifestării. Ediţiile trecute s-au bucurat de un mare succes şi au atras public din ce în ce mai numeros, dornic să urmărească prestaţii ale unora dintre cei mai importanţi artişti de jazz din România și nu numai. Sperând că programul acestei ediții va satisface gusturile cele mai exigente în materie, organizatorii îi invită pe cei pasionaţi de acest gen muzical să se bucure de cinci zile de muzică la cel mai înalt nivel, alături de cele mai renumite trupe de jazz care vor evolua pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. Reprezentanții filarmonicii ploieștene au anunţat că biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” sau de pe site-ul filarmonicaploiesti.ro. Prețul biletelor este de 30 de lei sau de 50 de lei, astfel: miercuri, 22 noiembrie (1 concert): 30 lei, joi, 23 noiembrie (2 concerte): 50 lei, vineri, 24 noiembrie (2 concerte): 50 lei, sâmbătă, 25 noiembrie (2 concerte): 50 lei, duminică, 26 noiembrie (2 concerte): 50 lei.
Programul fiecăreia dintre cele cinci zile de festival poate fi vizionat pe pagina dedicată evenimentului, jazzploiesti.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*