Plouă cu memorii și contestații la FRF: Liderul Șirineasa, în ilegalitate?

Din mare favorită la promovare, ACS Șirineasa s-ar putea trezi fără puncte în campionat la primăvară. Jumătate din grupările seriei a IV-a a Ligii 3-a consideră că echipa patronată de Nelu Sarcină e în ilegalitate și ar trebui să piardă toate confruntările  turului la „masa verde”.

Totul este legată de faptul că ACS Șirineasa pur și simplu nu mai există ca entitate juridică. Tribunalul Râmnicu Vâlcea a luat o decizie în acest sens pe 15 august, iar în locul Șirineasăi a apărut Energeticianul Târgu Jiu. Nu și la Federația Română de Fotbal, care – oricum – nu permite schimbarea numelor la nivel de cluburi decât în intervalul 1-30 iunie, astfel că jucătorii sunt legitimați pe o societate inexistentă.

Asta au contestat deja Școlar Reșița, CNS Cetate Deva și CSM Lugoj înainte de partidele directe cu gruparea din Valea Jiului, iar Național Sebiș, ACS Ghiroda și CSO Filiași au trimis memorii pe adresa secretarului FRF. „Nu ne plac memoriile sau contestațiile, dar vrem ca toate cluburile să respecte regulamentul, așa cum o facem și noi. Altfel, competiția nu mai e egală și avem o mare problemă. După părerea noastră și a altor cluburi din serie, ACS Șirineasa a încălcat numeroase paragrafe din regulament, cel mai grav fiind cel al legitimării fotbaliștilor pe o societate ce nu mai există de fapt. Așteptăm cu încredere decizia Federației Române de Fotbal în această speță, în mod normal Șirineasa ar trebui să piardă toate meciurile în care a fost în afara regulamentului”, susține Călin Cojocaru, managerul celor de la Național Sebiș.

3
0

Articolul Plouă cu memorii și contestații la FRF: Liderul Șirineasa, în ilegalitate? apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*