Poli ar trebui să joace la Arad peste 8 zile, o așteaptă Lipova în turul 4 al Cupei României! Acceptă Șoimii o deplasare pe Bega?

Federația Română de Fotbal a făcut împerecherile pentru turul cu numărul 4 al Cupei României, ediția 2021-2022. Singura formație arădeană rămasă în cursă până la intrarea în competiție a UTA-ei dă chiar peste marea rivală a „roș-albilor.  Șoimii Lipova – ASU Poli Timișoara se joacă marți, 7 septembrie, meciul devenind unul de gradul zero pentru gruparea „alb-albastră”, care va încerca să le facă o bucurie iubitorilor de fotbal din Arad.

Teoretic, lipovanii se puteau gândi să îi găzduiască pe „alb-violeți” chiar pe arena „Francisc Neuman”, dar nu se va întâmpla asta. „În primul rând, nu ne permitem costurile de închiriere pentru noul stadion al Aradului și în al doilea nu am vrea să le creăm probleme celor de la UTA. Avem stadionul nostru omologat, unde ne jucăm meciurile de acasă cel puțin până în iarnă, îi aşteptăm atât pe lipovani cât şi pe arădeni să ne susţină, chiar dacă într-un număr mai mic. Dacă Poli ne va solicita să jucăm la Timişoara ne gândim, dar mai simplu şi confortabil pentru susţinătorii noştri e să vină în Sânnicolau Mic. Am zis că nu ne propunem mare lucru în Cupă, dar acum dacă tot am căzut cu Poli, îmi doresc să îi batem şi să mergem mai departe! Şi de ce nu, să jucăm în turul următor şi la Arad, pe noul stadion. Chiar ar fi frumos și un derby cu UTA, după cel cu Poli. O să solicităm Federației să jucăm marţi, pe 7 septembrie, pentru că noi jucăm acasă în campionat, vinerea”, a declarat Radu Pop, președintele secției de fotbal a Lipovei.

Așadar, se anunță un meci de risc maxim pentru forțele de ordine din Arad și Timișoara peste 8 zile, căci suporterii celor de la UTA și Poli ar putea profita de „ocazie” pentru a mai regla din conturi.

Tabloul turului patru a Cupei României (7-8 septembrie), stabilit de Departamentul Competiții în baza criteriului geografic:

FC Unirea Dej – CS Minaur Baia Mare

ACS CAO 1910 – AS FC Universitatea Cluj

ACS Şomuz Fălticeni – CS Aerostar Bacău

ACS Huşana Huşi – ACSM Politehnica Iaşi

CS Şoimii Lipova – Politehnica Timişoara

CSM Reşiţa – SC FC Ripensia Timişoara

AFC Odorheiu Secuiesc – AFC Hermannstadt

ACS SR Municipal Brasov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

CS Hunedoara – CSC 1599 Şelimbăr

ACSO Filiaşi – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu

ACS Unirea Bascov – CSM Slatina

CS Tunari – CS Concordia Chiajna

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ACS Petrolul 52/CSO Plopeni*

ACS Recolta Gheorghe Doja – AS FC Buzău

CS Năvodari – AFC Unirea 04 Slobozia

AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Astra

*dacă CSO Plopeni se va califica din turul 3, atunci meciul va fi CSO Plopeni – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

Programarea pe zile a meciurilor din această fază a competiției poate suferi modificări în funcţie de televizări.

0
0

Articolul Poli ar trebui să joace la Arad peste 8 zile, o așteaptă Lipova în turul 4 al Cupei României! Acceptă Șoimii o deplasare pe Bega? apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*