Pomenirea Sfântului Mucenic Eupsihie

Eupsihie s-a născut într-o familie de nobili creştini, fiind crescut de mic în dragostea de Dumnezeu şi de semeni. În timpul domniei lui Iulian Apostatul, pe când întâistătător al Bisericii din Cezareea era Sfântul Vasile cel Mare, Eupsihie avea să se căsătorească, luându-şi de soţie o tânără nobilă. Însă, chiar în timpul cununiei, un cortegiu format din păgâni ce aduceau jertfe zeiţei Fortuna, a trecut prin apropiere. Eupsihie, împreună cu alţi creştini, care erau de faţă, au intrat în templul către care se îndrepta cortegiul, unde au dărâmat statuile, aducând mari stricăciuni templului.
Împăratul Iulian Apostatul, auzind de acest eveniment, a poruncit ca vinovaţii să fie decapitaţi, ca mulţi creştini să fie recrutaţi în armată şi ca toţi să plătească tributuri exorbitante faţă de împărăţie. De asemenea, acesta a mai dispus reconstruirea imediată a templului, pe cheltuiala tuturor creştinilor. Eupsihie, fiind prins de persecutori, a fost mai întâi legat de un copac şi torturat cu sălbăticie, iar mai târziu decapitat. Sfântul Mucenic Eupsihie a trecut la Domnul în anul 362.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*