Pomenirea Sfântului Stelian

Sfântul Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor şi al familiei creştine, s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astăzi), într-o familie foarte bogată.
„Luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecator al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te lauda pe tine. Bucură- te, Sfinte Steliane, mare făcător de minuni!”
Sfântul Stelian, cunoscut îndeobşte ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfinţit şi s-a făcut locaş al Duhului Sfânt încă din pântecele maicii sale. Întru toate era curat şi plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivită, şi-a împărţit bogăţia pe care o avea saracilor şi s-a făcut monah. Dorind să se adâncească în rugăciune şi în cunoaşterea lui Dumnezeu, a plecat în pustie. A intrat într-o peşteră în care primea hrana de la dumnezeiescul înger. Primeşte puterea de a vindeca poporul de diverse boli. Din viaţa sa aflăm că, într-o zi, a venit în popor o boala aducătoare de moarte şi mureau într-una pruncii, iar părinţii rămâneau fără de copii. Ştiind mai mulţi de nevoitorul şi pustnicul Stelian, au început a-l lua mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfântului Stelian au dobândit alţi prunci, iar pruncii bolnavi au fost tămăduiţi.
Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat în mod obişnuit cu un copil in braţe, pentru neobosita sa misiune de a-i apăra pe cei mici, ajutându-i în mod special pe copiii bolnavi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*