Pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că, pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit cuvintele Mântuitorului într-o biserică: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-şi dăruiască hainele sale săracilor. După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor vieţuitori aleşi, se îndreaptă spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.
Din puţinele ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că, într-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile părinteşti. Acolo, împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul.A fost îngropată ca o străină.
Dar într-o noapte, unui bărbat dintre cei care o îngropaseră, i s-a aratat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis ” şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste.
Credincioşii au înţeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice . Este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*