Populaţia lumii se va confrunta cu un „deficit” de milioane de femei în următorii 10 ani

În următorii 10 ani se vor naște cu 4,7 milioane de femei mai puțin în întreaga lume din cauza practicilor selective privind sexul bebelușilor, potrivit unui nou studiu publicat la începutul acestei săptămăni și citat de Insider, potrivit Agerpres.
Studiul, publicat în revista medicală Global Health BMJ, a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea de Știință și Tehnologie Regele Abdullah din Arabia Saudită. Aceștia au folosit date privind 3,26 miliarde de nașteri înregistrate în 204 țări de-a lungul a 50 de ani.
Aceștia s-au axat apoi pe 29 de țări în care a fost documentată preferința pentru nașterea unor fii.
Practicile documentate în sud-estul Europei și sud-estul Asiei privind selectarea sexului bebelușilor au dus deja la o rată mai mare a nașterilor de bebeluși de sex masculin încă din 1970.
Autorii studiului afirmă că dacă acest trend va continua în același ritm în următorul deceniu se vor naște cu 4,7 milioane mai puține femei, numărul putând să crească la 22 de milioane până în 2100.
În 12 țări – printre care China, India și Vietnam – procentul de bebeluși de sex masculin născuți a crescut din 1970, fiind estimat că încă 17 țări vor înregistra în curând un trend similar – printre acestea numărându-se Afganistan, Pakistan și Nigeria.
În Qatar există deja aproape 3 bărbați pentru fiecare femeie.
Autorii notează că dezechilibrarea proporției dintre sexe ar putea duce la „niveluri crescute de comportament antisocial și violență și, în cele din urmă, afectarea pe termen lung a stabilității și dezvoltării sociale sustenabile”.
Studiul afirmă de asemenea că ar putea fi înregistrată o presiune asupra căsătoriilor din cauza reducerii numărului femeilor. China se confruntă deja cu acest fenomen din cauza celor 4 decenii în care a fost implementată politica copilului unic.
Populația globală înregistrează deja o diferență ușoară în procentul dintre sexe, femeile constituind 49,6% din totalul locuitorilor planetei noastre în 2020, potrivit datelor Băncii Mondiale.
În Bahrain femeile reprezintă doar 35,3% din populație iar în Qatar există aproape 3 bărbați pentru fiecare femeie.
Autorii studiului fac apel la adoptarea unui cadru legal mai amplu care să combată „normele care stau la baza unor practici dăunătoare precum selecția prenatală a sexului”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*