Portarul Răzvan Sava, impresii după transferul la FC Torino. Ce spune despre EURO U19 din 2021, găzduit de România

Răzvan Sava, portarul naționalei U19 a României, a fost transferat de Juventus la concitadina FC Torino la finalul lunii trecute. Timișoreanul a povestit, într-un interviu pentru FRF, cum a fost debutul în tricoul “taurilor” și ce așteptări are de la Campionatul European U19 din 2021, care va avea loc în România.

Născut în 2002, la Timișoara, Răzvan Sava a fost format de LPS Banatul, iar din 2017 a plecat în Italia. La 15 ani, a debutat la echipa de seniori a lui Pro Sesto, în Serie D, moment pe care tânărul portar îl consideră cel mai frumos de până acum al carierei.

Un an mai târziu, timișoreanul a semnat cu Juventus, evoluând până în 2019 la echipa U17 a multiplei campioane din Serie A. Au urmat apoi împrumuturile la Pescara U19 (Primavera 1) și Lecce U19 (Primavara 2B), pentru ca din luna septembrie a acestui an să înceapă o nouă aventură și nu oriunde, ci la rivala din oraș a lui Juventus, FC Torino.

De ce a fost special debutul la Torino

Răzvan Sava a debutat la echipa U19 a lui FC Torino pe 27 septembrie, într-un meci cu Sassuolo, în Primavera 1, pierdut însă de torinezi cu scorul de 0-1.

“Transferul la Torino reprezintă un nou început și o nouă provocare pentru mine. Staff-ul și colegii m-au primit foarte bine și am reușit să mă acomodez foarte rapid. Debutul la Torino a fost unul pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că au fost foarte multe luni fără un meci oficial, luni în care doar m-am pregătit și am așteptat ziua unei astfel de partide. Pot spune că izolarea din cauza pandemiei este cel mai neplăcut moment cu care m-am confruntat până acum în cariera mea, deoarece am stat foarte mult timp departe de teren și de competiții”, a spus Răzvan Sava.

Răzvan Sava în meciul de debut la FC Torino U19 Foto:torinofc.it

Despre prima convocare la loturile naționale de juniori

În ceea ce privește activitatea la naționalele de juniori ale României, Răzvan Sava este un jucător de bază încă de la categoria U15. “Prima dată am fost convocat la naționala U15, a fost o experiență inedită și plină de emoții. Am fost foarte fericit când am aflat că am fost convocat, mai ales că am fost și singurul jucător din partea de vest a țării. A fost o onoare pentru mine”.

Răzvan Sava la naționala U15 a României

Ce așteptări are de la EURO U19 din 2021

Sava a trecut pe rând pe la reprezentativele U16, U17, U18, iar în prezent face parte din lotul naționalei U19, care se pregătește pentru Campionatul European din 2021. România este calificată direct la turneul final din luna iulie a anului viitor, din postura de țară-gazdă.

“Sunt nerăbdător pentru anul ce va urma, așteptăm cu entuziasm Campionatul European U19, suntem un grup foarte bun, valoros și unit. Am așteptări foarte mari de la acest Campionat European. 

În momentul de față îmi doresc să fiu sănătos să pot juca la cel mai înalt nivel și să răsplătesc încrederea pe care cei de la națională și cei de la club mi-au oferit-o, iar pe termen lung îmi doresc să facem un Campionat European de excepție, să fac pasul la echipa mare a naționalei, cât și la club”.

Răzvan Sava, în meciul amical dintre România U19 și FC Voluntari
© Foto: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Amintiri de la proiectul FRF-Gillette “Performanța are viitor”

Răzvan Sava a avut parte de o experiență deosebită în anul 2017, înainte de plecarea în Italia, fiind unul dintre câștigătorii primei ediții a FRF-Gillette “Performanța are viitor”, un proiect de scouting în mediul rural. Cei 11 jucători selecționați, printre care s-a aflat și Sava, au efectuat o sesiune de antrenament alături de tehnicieni de la FC Barcelona Escola, la baza sportivă Ciudad Deportiva Joan Gamper din Sant Joan Despi.

”Acest proiect mi-a oferit o oportunitate incredibilă, pe care mulți copii și-ar dori să o trăiască. Totul a fost incredibil, de la antrenamentul pe care l-am desfășurat la baza lor de pregătire, până la participarea la un meci al Barcelonei pe stadionul Camp Nou! O experiență inedită, care m-a motivat sa muncesc și mai mult”.

Foto grup la Barcelona. Răzvan Sava, primul de pe rândul de sus, de la stânga la dreapta

Cine este modelul lui Răzvan Sava și ce sfat are pentru copii

Cu o înălțime de 1.94 metri, Răzvan Sava își dorește să îi calce pe urme lui Gianluigi Donnarumma, portarul lui AC Milan. “Toți antrenorii cu care am lucrat de-a lungul timpului m-au inspirat si m-au format să devin cel de astăzi. Îl admir pe Donnarumma și îmi doresc ca pe viitor să ajung și eu la un nivel atât de înalt”.

Portarul naționalei U19 a României are și un sfat pentru copiii care vor să devină fotbaliști: “Eu le recomand să își urmeze visul și indiferent de problemele pe care le vor întâmpina să nu se dea bătuți. Multă muncă, disciplină și ambiție! În opinia mea, munca bate talentul, degeaba ești talentat dacă nu depui suficientă muncă”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*