Potrivit raportului Webometrics, UPG Ploiești este în topul celor mai bune universități din România

N. Dumitrescu

Ranking Web of Universities (Webometrics) a publicat topul mondial al universităților, ediția de vară 2021, în clasament regăsindu-se peste 24.000 de universități din întreaga lume, inclusiv 99 din România. Astfel, pe lista celor mai bune instituții de învățământ superior din țara noastră, conform informațiilor făcute publice recent de raportul Webometrics, se regăsește și Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești, confirmarea venind chiar de la reprezentanții instituției de învățământ superior. ”Avem deosebita plăcere de a împărtăși cu
prietenii și susținătorii universității noastre bucuria succesului de a ne afla pe un loc mai mult decât onorabil în Ranking Web of Universities (Webometrics), care a publicat topul universităților din întreaga lume, ediția de vară 2021. Potrivit raportului Webometrics, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești se află pe locul 21 din 99 de instituții de învățământ superior din România. Indicatorii luaţi în calcul de ratingul Web of Universities (Webometrics) sunt: 50% vizibilitatea – numărul total de linkuri externe pe care domeniul web al universităţii le primeşte de la terţe părţi; 10% transparența – numărul total de citări ; 40% excelenţa –
calitatea articolelor ştiinţifice publicate în reviste internaţionale cu impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate într-un anumit domeniu”, a anunțat conf.univ.dr. Mirela Dulgheru, purtător de cuvânt UPG Ploiești.
Clasamentul mondial al universităților reprezintă o inițiativă a Cybermetrics Lab, un grup de cercetare aparținând Consiliului Superior de Investigații
Științifice, cel mai mare organism public de cercetare din Spania. Astfel, Webometrics este un sistem de clasificare pentru universitățile din întreaga lume, fiind bazat pe indicatori care iau în calcul atât volumul conținutului web cât şi vizibilitatea şi impactul lucrărilor științifice ale acestora. Topul este realizat începând cu anul 2004, ierarhizarea fiind realizată pe baza datelor web accesibile publicului, rezultatele fiind făcute publice în lunile ianuarie şi iulie, în fiecare an.
În ierarhia mondială a universităților anunțată la sfârșitul lunii iulie a.c., majoritatea din top 10 sunt instituții de învățământ superior din SUA, pe primul loc fiind Universitatea Harvard. Din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este pe primul loc, urmată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar pe al treilea loc este Universitatea Politehnică din București, astfel că locul 21 obținut de UPG Ploiești constituie un punct forte, înainte cu două luni de debutul noului an universitar. Anul acesta se împlinesc 73 de ani de la înființarea UPG Ploiești, instituție cu profil unic în țară, recunoscută și pe plan internațional, de-a lungul deceniilor aici absolvind zeci de mii de persoane, alte sute obținând titul de doctor. Anual, aici studiază și sute de studenți străini care, prin performanţele lor, ulterior devin cei mai buni ambsadori ai UPG Ploiești în ţările lor. De asemenea, numeroşi absolvenţi români, ca şi unii străini, de altfel, precum şi cadre didactice care au lucrat şi lucrează în mari companii naţionale şi internaţionale de petrol şi gaze, în cercetare-proiectare, în universităţi din diverse ţări, au contribuit și contribuie la prestigiul internaţional al universităţii.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*