Potrivit unui proiect, tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor – închisoare de la 1 la 5 ani

Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se va pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Parlament.
Proiectul modifică în acest sens Codul penal, Codul silvic şi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Conform proiectului, se introduce un alineat nou în articolul 228 al Codului penal, în sensul că se vor considera bunuri mobile şi „arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, tăiaţi ori scoşi din rădăcini, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional”.
De asemenea, la articolul 229 al Codului penal se introduce un nou alineat, care prevede că furtul săvârşit „prin tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”, potrivit Agerpres.
Aceştia mai menţionează că „modificarea legislativă devine absolut necesară în contextul naţional actual, caracterizat de o creştere alarmantă a defrişărilor ilegale şi a furtului de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional”.
În opinia iniţiatorilor, una dintre principalele cauze pentru care nu se pot stopa furturile şi defrişările ilegale este permisivitatea actualelor reglementări, prin existenţa unui prag valoric pentru a încadra furtul ca infracţiune. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, care este prima Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*