Potrivit unui raport al BNR, majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB

Majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB, fiind posibil un risc sistemic mare prin agravarea stării bugetului public, potrivit raportului de analiză a convergenţei „România – Zona Euro, Monitor”, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României.
„Un risc sistemic mare este posibil prin agravarea stării bugetului public, a finanţelor publice, destabilizarea economiei dacă se majorează punctul de pensie cu 40%, ceea ce ar duce la o creştere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB. Am avea o reacţie a pieţelor financiare ce ar putea afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecţie macroeconomică ordonată, pe mai mulţi ani, am fi obligaţi la o corecţie dezordonată, foarte costisitoare economic şi social”, se precizează în raport.
Documentul face referire, între altele, şi la opinia cea mai recentă a Consiliului Fiscal, în care se menţionează că este esenţial să fie evitată o creştere a punctului de pensie cu 40%, care ar destabiliza economia şi mai mult, „în vremuri tare complicate”, când trebuie să luptăm cu COVID-19, să atenuăm efectele crizei economice.
„Este obligatoriu să evităm ca economia românească să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă. Acoperirea necesarului de finanţare pentru acest an este asigurată în largă măsură, dar mult mai problematică ar putea fi acoperirea finanţării pe termen mediu în lipsa unui program clar de corecţie macroeconomică. Este greu de crezut că pieţele financiare vor tolera/accepta, pentru o perioadă îndelungată, niveluri înalte ale deficitului bugetar, chiar dacă devierea de la cerinţele PSC, regulile fiscale în UE, vor rămâne suspendate şi în 2021”, se arată în raport.
Potrivit sursei citate, marea provocare macroeconomică începând cu 2021 este corecţia deficitului bugetar şi a dezechilibrului macroeconomic.
Raportul „România – Zona Euro, Monitor” nr.4 cu tema „România şi Uniunea Europeană în vremuri de pandemie” a fost coordonat de academicianul Daniel Dăianu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*