Povestea echipei feminine de fotbal Universitatea Galați

Echipa feminină de fotbal Universitatea Galați este, fără îndoială, marea revelație a actualului sezon al Ligii 1.

Aflată abia la al doilea an în Liga 1, Universitatea Galați și-a câștigat respectul celorlalte competitoare. La jumătatea întrecerii, gruparea gălățeană se află pe locul doi, în spatele multiplei campioane „U” Olimpia Cluj, cu care a remizat în tur pe teren propriu, iar în Cupa României e calificată în optimile de finală.

Universitatea Galați a apărut din ambiția a doi tineri profesori de educație fizică și sport, Alexandru Caracaș și Gabriel Călinescu. Ambii sunt născuți în luna martie a anului 1988, la diferență de doar câteva zile. „Gabriel e pe 2 martie, eu pe 26”, ține să precizeze Alexandru Caracaș, cel care deține și funcția de vicepreședinte al clubului Universitatea Galați, în timp ce Gabriel Călinesc este președinte și antrenor la echipa a doua.

– Domnule Alexandru Caracaș, povestiți-ne puțin despre dumneavoastră?!
– Sunt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Galați, am un master tot în acest domeniu și iubesc foarte mult fotbalul! Până la Universitatea nu am mai pregătit nicio altă echipă, nici de fete și nici de băieți.

– Cum și când a apărut Universitatea Galați?
– A apărut din pasiunea mea și a colegului și prietenului Gabriel Călinescu. El avea o echipă de fete la Liceul Tehnologic din Berești, acolo unde era profesor, și participa cu această formație la fel de fel de competiții. Eu eram profesor la școala din Băleni. Ne-am gândit să facem o echipă de fotbal și ne-am apucat de treabă, documentație, tot ce implică o asemenea acțiune. Și, într-un final, am reușit. Am fost acceptați în Liga a II-a, în acea perioadă neexistând al treilea eșalon.

– De ce Universitatea?!
– Am avut mai multe variante de nume. Ne-am gândit la nume precum Dunărea, Siderurgistul, Oțelul. Ultima denumire nu prea mergea, echipa de băieți a Oțelului tocmai ce fusese desființată! Ne-am tot gândit și într-un final am botezat echipa Universitatea Galați. Am văzut că mai sunt echipe în campionat cu acest nume, Universitatea Olimpia Cluj, Universitatea Alexandria, și asta a contat. Apoi a fost, așa, o tribut adus faptului că noi doi, eu și Gabriel Călinescu absolvisem o Universitate! Acum nu mai suntem, nici eu și nici Gabriel, profesori de sport. Ne ocupăm doar de echipa de fotbal.

– Echipa are vreo legătură cu Universitatea din Galați?
– Niciuna! Nu avem vreun parteneriat cu Universitatea din Galați.

„Am reușit ceea ce puțini credeau că e posibil”

– Și cum ați alcătuit echipa?
– Am luat legătura cu fetele care jucaseră la Oțelul în Liga a II-a. Oțelul își făcuse echipă bună și încerca să promoveze. Nu erau însă multe fetele care rămăseseră în Galați. Celelalte plecaseră la ele acasă, de unde erau. Cu fete dornice de a juca fotbal, amatoare, fără mare experiență, în august 2015 am început antrenamentele! Nu am încetat însă niciun moment acțiunile de căutare de jucătoare, de selecție.

– Și, după trei ani, ați reușit promovarea!
– Așa este, în 2018 am reușit ceea ce puțini credeau că e posibil, promovarea în Liga I!

– Câte fete din acea primă echipă mai sunt acum la Universitatea?
– Cinci sau șase! La început nu au fost bani, iar multe dintre fete ajunseseră la vârsta la care trebuia să își câștige existența.

– Tot de plăcere se joacă și acum?
– Nu, acum încercăm să îmbinăm plăcerea cu un salariu! Ne sprijină Primăria orașului Galați și Consiliul Local. Avem un lot de 16 fete. Sunt toate ale noastre, nu avem jucătoare împrumutate. La Liga a III-a avem 36 de fete, cu tot cu junioare. Avem echipe de U13 și U15. Avem peste 50 de jucătoare legitimate la Universitatea. De la junioare se remarcă Alexandra Condrea, o fetiță de 14 ani, foarte talentată

– Cum e lucrul cu fetele?
– Foarte dificil! Trebuie să le înțelegi în permanență, trebuie să le tratezi, să le vorbești diferit. Am spus mai devreme că nu am pregătit nicio echipă până la Universitatea, nici de fete, nici de băieți. Îmi dau seama însă că e mult mai greu cu fetele. Cu fetele nu poți avea aceleași discuții ca în cazul băieților. Chiar dacă uneori te mai enervezi, trebui să dai dovadă în permanență de bun-simț.

– Ați avut vreun moment în care ați vrut să renunțați?
– Am avut acest gând. Pot spune că încă îl mai am. Poate într-o zi voi antrena o echipă de băieți.

– Cum a fost primul sezon în Liga I?
– Am încheiat sezonul regular pe locul 5, apoi am intrat în jocurile de clasament și am terminat pe locul 4. În plus, am ajuns în semifinalele Cupei României, unde am pierdut în fața echipei Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, cea care avea să cucerească trofeul. A fost un sezon onorabil, credem noi.

– Actualul sezon e unul foarte bun!
– Așa este. În 11 etape am contabilizat 8 victorii, două egaluri și o singură înfrângere, iar golaverajul e unul foarte bun, 33-10.

– Vă gândeați că echipa va ajunge așa de sus?
– Nu credeam că vom ajunge atât de sus, dar speram. Eu sunt mereu optimist și încerc să le transmit și fetelor acest optimism. Cred că optimismul nostru, al tuturor, e secretul reușitei noastre, e acel ingredient secret. Și omogenitatea. Am păstrat în linii mari aceeași echipă. Au venit însă și două jucătoare care s-au dovedit a fi foarte importante, portarul Natalia Munteanu și mijlocașul Cristina Cerescu. Atmosfera în sânul lotului a fost una mult mai bună decât în primul an de Liga I.

– Ați remizat cu multipla campioană „U” Olimpia Cluj!
– E o onoare, e o mândrie să părăsești terenul neînvinsă dintr-o dispută cu „U” Olimpia Cluj. Și, să nu uităm, la 1-1, am ratat o lovitură de la 11 metri! Ne-am propus să facem un meci mare și în retur.

„Le cer în permanență fetelor să atace”

– Care e stilul de joc al echipei?
– Jucăm ofensiv indiferent de adversar! Le cer în permanență fetelor să atace. Chiar și cu Olimpia Cluj am jucat ofensiv, nu ne-am baricadat în apărare, nu ne-a interesat să apărăm acel 1-1, am atacat, știți doar că am ratat și o lovitură de la 11 metri!

– De unde vă inspirați?
– Mă ajută mult domnul Gheorghe Cucu, pot spune că e mentorul meu. Domnul Gheorghe Cucu este antrenorul nostru cu portarii, un om cu vastă experiență în fotbalul gălățean. Este alaturi de noi încă din sezonul promovării în Liga I și, cel puțin eu, am avut multe lucruri bune de învățat de la dumnealui în materie de tactică și nu numai. În plus, am o colecție de cărți și manuale de fotbal și pregătirea antrenamentului sportiv în biblioteca proprie, în jur de 30 de cărți.

– Care sunt obiectivele pentru acest sezon?
– Să ne păstrăm acest loc secund și să ajungem în semifinalele Cupei României. Pentru al doilea an în primul eșalon ar fi extraordinar. Sunt echipe de ani buni în Liga 1 și nu se pot lăuda cu astfel de performanțe.

Iată staff-ul și lotul echipei Universitatea Galați:

Gabriel Călinescu – președinte și antrenor Liga 3, U15 și U13
Alexandru Caracaș – vicepreședinte și antrenor Liga 1
Marian Căpățână – director executiv
Gheorghe Cucu – antrenor cu portarii
David Asandei – director sportiv

Portari: Natalia Munteanu (26 ani), Georgiana Bobocea (22 ani)

Fundași: Ana Arnautu (22 ani), Olga Cușinova (34 ani), Elena Ivan (21 ani), Valentina Ivan (20 ani), Alexandra Ivan (28 ani), Maria Stamate (20 ani)

Mijlocași: Monica Bențoiu (23 ani), Cristina Cerescu (24 ani), Irina Topal (21 ani), Nicoleta Lepădatu (17 ani), Lidia Moacă (24 ani)

Atacanți: Tabita Croitoru (15 ani), Andreea Surcică (19 ani), Carmen Marcu (18 ani)

Articol de Adi Dobre

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*