Prahova a atins în weekend cel mai mare număr de persoane depistate cu Covid-19 de la începutul pandemiei

V. Stoica

Informațiile oficiale date publicității în weekend arată că numărul cazurilor de infectare cu SARS CoV-2 a crescut extrem de mult în Prahova, numai sâmbătă fiind raportate 164 de rezultate pozitive în urma testărilor efectuate în rândul prahovenilor! Este, de altfel, cel mai mare număr de infectări depistate în doar 24 de ore în județul nostru, de la debutul pandemiei și până în prezent.
Dintre cazurile raportate sâmbătă, doar 25 au fost în trei focare declarate de Direcția de Sănătate Publică Prahova. Este vorba despre opt dintre cele nouă cadre medicale ale Secției de Radiologie de la Spitalul Municipal Schuller din Ploiești care au fost confirmate cu noul coronavirus. Acestea au fost izolate, iar activitatea este asigurată, momentan, de un singur asistent, care nu este contactul niciunuia dintre cei confirmați.
Tot sâmbătă au mai fost raportate alte două focare, unul la o societate comercială din orașul Breaza, unde 13 dintre cei 57 de angajați au fost depistați pozitiv la testarea pentru coronavirus. În acest caz, cei confirmați cu SARS-COV2 au fost izolați, iar 34 de contacți au fost carantinați. Activitatea firmei respective a fost suspendată, temporar, până pe 22 octombrie, iar în unitate s-a făcut dezinfecția spațiilor.
Cel de-al treilea focar a fost raportat la Compartimentul Achiziții al Primăriei Păulești, unde patru funcționari s-au infectat cu SARS CoV-2. Și în acest caz a fost sistată temporar activitatea, tot până pe 22 octombrie.
Și ieri, 123 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost raportate la nivelul Prahovei, ceea ce înseamnă că , în doar două zile, 287 de persoane au fost diagnosticate în urma testărilor efectuate.
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 6906 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul celor confirmați de la începutul epidemiei, 238 de prahoveni au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese înregistrate au fost în rândul a patru persoane de sex masculin (63, 63, 64, 67 ani) și a două persoane de sex feminin (77, 89 ani), cu comorbidități.
Ieri, din numărul total (378) de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, 345 de paturi erau ocupate, iar la Terapie Intensivă niciun loc nu mai era disponibil în spitalele prahovene pentru pacienții cu SARS Cov-2.
Reamintim că de sâmbătă, 10 octombrie, purtarea măștii a devenit obligatorie, în intervalul 06.00-22.00, în spaţiile publice deschise din județ, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*