Prahova – fără reprezentantă la trofeul „Gheorghe Ola”!

Un regulament „ciudat” al Federaţiei Române de Fotbal – care a condiţionat participarea la trofeele Gheorghe Ola şi Gheorghe Ene – rezervate jucătorilor sub 10 ani, a făcut ca mai multe judeţe să nu poată participa la faza naţională! Printre acestea şi Prahova – un judeţ cu tradiţie în participarea la aceste turnee, care s-a văzut în situaţia de a nu avea reprezentantă la turneul zonal pentru că nu a organizat „InterLiga”, o întrecere „experiment” a FRF, care presupunea evoluţia, în paralel, pe 4 paliere de vârstă (7, 8, 9, 10 ani) într-un campionat judeţean, câştigătoarea urmând să meargă la turneul Gheorghe Ola.
Fără a ţine cont de faptul că în Prahova există un campionat al juniorilor E (jucători născuţi după anul 2007), FRF-ul a refuzat participarea mai multor judeţe, vina fiind împărţită, corelarea competiţiilor judeţene, cu regulamentele FRF fiind cauza absenţei mai multor judeţe din faza zonală, unde s-a ajuns ca, unele zone, dintre cele 8 „regiuni”, să se joace cu doar 2 echipe, dintre cele 5-6 care puteau participa în mod normal!
„InterLiga” presupunea desfăşurarea unui meci pe durata a 50 de minute, în care, la fiecare 12 minute, jucătorii (se joacă cu 4 jucători şi un portar) să se schimbe, o dată pe repriză, la fiecare categorie de vârstă!!! Adică se cumulau, într-un fel, rezultatele celor 4 echipe, regulamentul fiind destul de complicat, dacă nu cumva chiar foarte complicat pentru acest segment de vârstă, FRF-ul dorind să inoveze această competiţie, fără ca acest lucru să fie înţeles sau aplicabil peste tot în teritoriu.
Deşi, din Prahova, erau destule cluburi care puteau merge la faza „pe ţară” – Petrolul, Astra, Pertrosport, Petrolul 95, având, toate, suficienţi juniori pentru a reprezenta judeţul nostru, neorganizarea acestei „InterLigi” a dus la lipsa de pe taboul competiţiei!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*