Prahova, în topul judeţelor din sudul ţării cu cel mai mare număr de copii ai căror părinţi lucrează în străinătate

Ana M.

Potrivit statisticilor oficiale ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție numărul copiilor cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate a înregistrat o creștere semnificativă la nivel național, de la 85.000 de minori în decembrie 2015 la peste 97.500 în martie 2017. Dintre aceștia, peste 12.700 sunt copii din Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia. Județul Prahova se situează pe primul loc în regiune din acest punct de vedere, cu 4.724 de copii ai căror părinți sunt plecați peste hotare, potrivit unui comunicat de presă al Organizației Salvați Copiii.
Informațiile postate pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Prahova confirmă numărul mare al micuților din județ care duc dorul părinților, acesta ajungând chiar la 4.897 la finalul trimestrului al doilea al anului în curs. 4.585 dintre acești copii se află în îngrijirea rudelor până la gradul al IV–lea, iar ceilalți în grija asistenților maternali, în centre de plasament, în grija altor persoane decât rudele sau în alte situații. Cei mai mulți copii din Prahova ai căror părinți muncesc peste hotare – peste 1.700 – se încadrează în grupa de vârstă 10-13 ani. La nivelul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia, după Prahova, în top urmează județul Dâmbovița cu 2.642 copii aflați în această situație, județul Argeș – 2.604 copii, județul Teleorman – 1.122 de copii, județul Ialomița – 740 de copii, județul Giurgiu – 631 de copii și județul Călărași- 238 de copii ai căror părinți sunt la muncă în străinătate.
Informațiile colectate de la Inspectoratele Școlare, de către Organizația Salvați Copiii și Ministerul Educației au relevat un număr mult mai mare de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate decât cel din statisticile Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție – mai exact peste 200.000, dintre care peste 22.000 în Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, au anunțat reprezentanții Organizației Salvați Copiii. Nici aceste date nu surprind însă întreaga amploare a fenomenului, pentru că nu cuprind și copiii de vârstă antepreșcolară și pe cei neînscriși la școală s-au aflaţi în abandon școlar, susțin aceștia. O analiză realizată de Organizația Salvați Copiii în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu privire la implementarea legislației în domeniu a arătat că aceasta nu este suficient cunoscută, îndeosebi în mediul rural și în orașele mici. Organizația amintită a lansat recent, la Târgoviște, dezbaterea “Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”, ce a reunit peste 90 de specialiști din instituții de la nivel județean și local din județele Dâmbovița, Argeș, Prahova, Teleorman, Ialomița, Giurgiu și Călărași. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Protecție şi educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate a părinților, prin centre de zi”, implementat de Organizaţia Salvați Copiii cu finanțare de la THE VELUX FOUNDATIONS. În cadrul proiectului, copii afectați de migrația economică a părinților, părinții acestora și persoanele în grija cărora au rămas beneficiază de servicii de suport educațional, psihologic și social, prin programe derulate în mai multe orașe. Totodată, a fost creat un serviciu de consiliere telefonică și online pentru protecția copiilor afectați de migrația economică a părinților, singurul de acest tip din România. Linia telefonică Help Line 0800.070.040, oferită de Digi, este apelabilă gratuit pe teritoriul României, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, de luni până vineri, între orele 9:30-17:30.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*