Prahova nu mai are specialiști? Consiliul Județean are șef nou la Direcția Tehnică, tot din Capitală

V. Stoica

Schimbarea conducerii Consiliului Județean Prahova, în urma alegerilor locale de la finalul lunii septembrie 2020, a adus cu sine și transferuri important de „specialiști” dinspre alte zone ale țării, în principal din București, către instituția prahoveană.
De luni, 7 iunie, a apărut un nou șef la Consiliul Județean Prahova. Daniel Minculescu, absolvent al Universității Politehnica din București, în anul 1994, dar și al unor studii post-universitare de master la Academia de Studii Economice, este noul director al Direcției Tehnice din cadrul CJ Prahova. În ultimii ani, conform CV-ului său de pe Linkedin, Minculescu a fost freelancer, oferind consultanță în management și business, iar anterior a lucrat ca manager în câteva companii din Capitală. De altfel, nici Daniel Minculescu nu locuiește în județul Prahova, ci în București, asemeni multor directori aduși prin diferite formule la conducerea direcțiilor din Consiliul Județean Prahova.
Alte nume importante au ajuns la conducerea Consiliului Județean Prahova. „Cel mai cel” este, bineînțeles, însuși vicepreședintele liberal al instituției – Dumitru Tudone, originar din Călărași, fost secretar general al Consiliului Județean Călărași. Un alt nume este actualul administrator public al județului Prahova, Anna Maria Vasile, adusă inițial pe postul de director al Direcției Proiecte cu Finanțare Externă, ulterior avansată pe fotoliul actual. Mai apoi, au apărut și alte persoane detașate, transferate sau angajate prin concurs (o singură situație) de prin alte zone ale țării. Printre acestea se află și noul director al Direcției Proiecte cu Finanțare Externă, Dorin Ilian Lețea. Un domn care locuiește, asemeni predecesoarei sale, în București, și care a deținut funcții prin nenumărate instituții publice, în CV-ul său apărând inclusiv posturi de conducere într-o societate din județul Mehedinți și, cel mai recent post, într-o societate din Buzău.
Și ne mai mirăm că sunt greșeli cu duiumul în hotărârile Consiliului Județean Prahova? Sunt de înțeles, nu-i așa?, dat fiind că mult prea puțini din structurile de conducere ale CJ mai cunosc situația reală din teren…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*