Prahova primeşte 755 de milioane de lei prin etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală

V. Stoica

155 de obiective de investiții din Prahova sunt finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală II, aferent perioadei 2017-2020, suma alocată județului nostru ridicându-se, potrivit datelor de la Ministerul Dezvoltării Regionale, la 755 de milioane de lei.
Zeci de localități prahovene vor avea parte de investiții în infrastructură rutieră, canalizare, infrastructură medicală și școlară pentru proiectele pregătite și care vor fi în implementare până în anul 2020. Unele dintre obiectivele de investiții se află în faza de derulare a procedurii de achiziție a lucrărilor, altele așteaptă să fie semnate contractele.
Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a doua – reprezintă o variantă de finanțare guvernamentală pentru unitățile administrativ-teritoriale în vederea realizării unor investiții necesare comunităților locale, iar fondurile care vor fi alocate până în anul 2020 vor fi gura de oxigen pentru autoritățile provenite din comunele mici și sărace, dar care au avut interesul să își promoveze proiectele pentru îmbunătățirea calității vieții localnicilor.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură. Astfel, localitățile urbane sau rurale au posibilitatea să acceseze fondurile prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a doua – aferentă perioadei 2017-2020, pentru a rezolva problemele legate de drumuri, de rețelele de canalizare, de infrastructura școlară.
3-aPotrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, 155 de proiecte din tot județul Prahova sunt pe lista celor pentru care s-a alocat în total suma de 755 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Cele mai mari sume vor merge către proiecte ale Consiliului Județean Prahova, toate fiind în zona de infrastructură rutieră. Astfel, CJ Prahova are alocată suma de aproape 800.000 de lei pentru îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ 206 Talea, alte aproape 411.000 de lei pentru îmbrăcămintea bituminoasă ușoară pe DJ 231 Gornet-Păcureți, pentru reabilitarea drumului județean DJ 102 I Valea Doftanei – alte 11,2 milioane de lei și, cel mai valoros, realizarea pasajului denivelat peste DN1 (Centura de Vest) la intersecția cu DJ 101I și strada Buda – 25,6 milioane de lei.
Există localități prahovene în care autoritățile locale au depus fie mai multe proiecte pentru finanțare prin PNDL II, fie proiecte majore de infrastructură care primesc finanțări considerabile.
Comuna Berceni, de exemplu, are alocate prin PNDL II fonduri pentru realizarea unui sistem de canalizare a apelor menajere pentru satele Berceni, Corlătești, Dâmbu și Cătunu, cu stație de epurare în satul Cătunu și în satul Moara Nouă, cu stație separată de epurare, valoarea fiind de 22,2 milioane de lei.
Și comuna Ciorani are alocată suma de 20,2 milioane de lei pentru înființare rețea de canalizare și stație de epurare, iar la Tomșani – 20,4 milioane de lei pentru înființarea rețelei de canalizare.
În afara acestor proiecte pentru care se alocă sume substanțiale prin PNDL II, sunt localități care au finanțare pentru mai multe obiective de investiții, în top situându-se orașul Bușteni – cu 10 proiecte, urmat de comuna Rîfov – cu șapte proiecte, orașul Băicoi și comuna Șoimari – cu cinci proiecte.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*