Prahovenii care au suferit arsuri grave în incendiul de la Inoteşti – transferaţi la spitale din străinătate

F. T., V. S.

Ieri dimineaţă, reprezentanţii Ministerului Sănăţăţii au primit de la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) rapoartele medicale privind starea critică în care se află doi bărbaţi din județul Prahova, cu vârstele de 53 de ani şi, respectiv, 59 de ani, care au suferit arsuri grave în urma unui incendiu care a avut loc în seara zilei de luni, 1 Martie, la Inoteşti – comuna Colceag.
Informaţiile privind starea critică a celor două victime – furnizate de către personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – au ajuns inclusiv la Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) al MAI, în ideea transferării acestora în centre spitaliceşti de „mari arşi” din Europa.
Potrivit informaţiilor înaintate de către unitatea spitaliceasă ploieşteană, unde au fost transportate luni seara, cu ambulanţele SMURD, victimele incendiului de la Inoteşti, pacientul de 59 de ani are arsuri de gradul II A, II B şi III pe 60 al sută din suprafaţa corporală, iar cealaltă victimă – arsuri de gradul II A, II B şi III pe 70 la sută din corp. De asemenea, ambii bărbaţi au suferit şi arsuri ale căilor aeriene.
În urma acestor informaţii, COSU a precizat, ieri dimineaţă, că pentru unul dintre pacienţii arşi, DSU a obţinut acceptul de a fi transferat la Spitalul Militar „Reine Astrid”, din Belgia.
Ministerul Sănătății a fost informat, ulterior, că s-a obținut acceptul Spitalului AKH Viena pentru transferul celui de-al doilea pacient la această unitate.
„Transferul se va face imediat ce va fi posibil și este realizat, conform legii, de către DSU – MAI”, au mai precizat reprezentanții ministerului.
Cei doi bărbaţi din Prahova au suferit arsurile în urma unui incendiu care a cuprins, în seara zilei de luni, o hală de depozitare care aparține unei societati comerciale ce are ca obiect de activitate fabricarea produselor din țiței, din satul Inotești, comuna Colceag.
Potrivit precizărilor făcute de către lt. Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt al ISU Prahova, „la sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga hală, pe o suprafață de 1000 mp, trei utilaje și o autoplatformă.
Din nefericire, în urma incendiului doi bărbați au fost grav răniți (…) fiind transportați la UPU Ploieşti.
În apropierea halei se aflau şi opt rezervoare de reziduuri petroliere, echipajele acţionând concomitent pentru localizarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru răcirea depozitelor de reziduuri.
Pentru lichidarea incendiului au acționat şapte mașini de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SMURD, o autospecială de grupă operativă şi o alta de primă intervenție şi comandă”.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova a menționat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui dispozitiv de sudură utilizat fără respectarea normelor.
Tot ieri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au precizat că, în urma tragicului eveniment, a fost deschis dosar penal pentru „distrugere din culpă”, „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a demarat propriile cercetări după evenimentul produs luni seară la sediul SC Borsenia SRL. Conform reprezentanților ITM Prahova, la societatea respectivă a avut loc inițial o explozie, care a fost urmată de incendiu lichidat după aproximativ 45 de minute. Conform aceleiași surse, una dintre cele două victime s-ar fi aflat în incinta societății respective în calitate de vizitator, după cum au transmis către ITM reprezentanții firmei unde a avut loc evenimentul, persoană care dorea să își repare un arzător propriu. „În jurul orei 18:50, s-a auzit o pocnitură din hala de depozitare, urmată de incendiu. Angajatul unității încărcase într-un autotren cuburi de tip IBC goale, moment în care a încercat să acționeze cu extinctorul, dar acesta a fost cuprins de flăcări, iar cea de-a doua victimă – vizitatorul – când încerca să iasă din hală și să urce în mașina proprie, a fost prinsă și aceasta de flăcări”, au relatat reprezentanții firmei din Colceag.
Potrivit legislației în vigoare, având în vedere starea victimelor, respectiv incapacitate de muncă, cercetarea evenimentului se va realiza de către angajatorul victimei din eveniment, iar procesul verbal de cercetare va fi supus verificării și avizării ITM Prahova.
Ieri după-amiază, Departamentul pentru Situații de Urgență a pregătit transportul celor doi prahoveni la spitalele din străinătate.
După primirea solicitărilor de transfer ale pacienților, personalul DSU din cadrul Serviciului de Monitorizare și Coordonare Urgențe Medicale, cu ajutorul atașaților Ministerului Afacerilor Interne, s-au identificat locurile disponibile și au realizat documentația necesară realizării misiunii de transfer către unitățile spitalicești din străinătate, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora.
Cei doi pacienți urmau să fie transferați, asistați de o echipă medicală din cadrul UPU-SMURD București Floreasca, în după-amiaza de ieri, cu ajutorul unei aeronave aflate în dotarea Ministerului Apărării Naționale, către unități spitalicești din Belgia (Spitalul Militar Regina Astrid), respectiv Viena (AKH).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*