Premierul interimar Nicolae Ciucă a fost decorat de SUA cu „Legiunea de Merit” în grad de ofițer

Ieri, premierul interimar Nicolae Ciucă a fost decorat, la Ambasada Statelor Unite ale Americii din București, cu Legiunea de Merit (în grad de ofițer) pentru recunoașterea meritelor din timpul desfășurării activității de șef al Statului Major al Apărării, din perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, potrivit Hotnews.
Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a precizat că Legiunea de Merit este cea mai înaltă decorație pe care forțele armate ale SUA o pot acorda unei persoane care nu este cetățean american.
”Astăzi (n.n. – ieri) vă alăturați unui grup mic, foarte distins de persoane” care au primit această decorație, printre care se numără și Regele Mihai I al României, a subliniat ambasadorul SUA.
La ceremonie a participat și președintele Klaus Iohannis, care a spus, printre altele: ”Domnule Nicolae Ciucă, vă felicit pentru realizările obținute în perioada exercitării funcției de șef al Statului Major al Apărării! Decorația care vă este acordată astăzi reprezintă recunoaşterea rolului deosebit de important pe care l-ați avut în dezvoltarea relațiilor militare bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii.Acordul politic încheiat în anul 2015 ne-a permis să asigurăm 2% din PIB pentru finanțarea apărării, începând cu 2017, respectând astfel deciziile asumate în cadrul NATO. Armata României şi-a adus şi continuă să-şi aducă o contribuţie importantă la combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, Armata va avea un rol esențial în coordonarea și derularea campaniei de vaccinare împotriva acestei maladii, campanie care va debuta nu peste mult timp”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*