Premiul Europei, cursa vedetă a primei reuniuni din 2021!

Hipodromul Ploieşti va găzdui, mâine, prima reuniune oficială din 2021, sezonul urmând să se deschidă cu un eveniment ce propune patru curse de trap extrem de interesante, cu destule nume noi pe pistă, şi o cursă de galop, în organizarea partenerilor de la Asociaţia Română a Calului Arab de Curse.
Ţinând cont că stagiunea se deschide chiar de Ziua Europei, s-a decis ca principala cursă a zilei să poarte un nume pe măsură, astfel că Premiul Europei, programat la ora 11:30, va fi main event-ul reuniunii. Va fi o cursă cu şapte cai la start, toţi importați, printre aceştia numărându-se şi doi dintre performerii anului 2020, General de Bry şi Gailuron de Bellen, trăpaşi ce au avut câte 5 victorii de-a lungul sezonului trecut.
Evenimentul de duminică va debuta la ora 10:10, cu Premiul Arena, va continua, la ora 10:35, cu Premiul Ager şi, la ora 11:00, cu Premiul Avion, pentru ca, de la ora 11:30, să se desfăşoare Premiul Europei.
Ziua hipică se va închide, la ora 11:50, cu o spectaculoasă cursă de galop – Premiul „A.R.A.C. Sprint” – la startul căreia se vor afla şapte cai, printre care şi Zorab sau Whalala, doi obişnuiţi ai întrecerilor de profil desfăşurate anul trecut pe Hipodromul Ploieşti.
La fel ca în sezonul trecut, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*