Presa scoțiană îl anunță titular pe Ianis Hagi în amicalul de lux cu Real Madrid

Presa din Scoția îl anunță titular pe Ianis Hagi în meciul Glasgow Rangers – Real Madrid, care va avea loc diseară, pe Ibrox Park, de la ora 20:00. Amicalul de lux face parte dintr-o serie de evenimente organizate de club cu ocazia celor 150 de ani de existență. 

Pentru Rangers este al 4-lea meci de pregătire din pre-sezon și al doilea meci în ultimele 24 de ore, după remiza de aseară cu Brighton, partidă în care a jucat și Florin Andone.

Real Madrid nu se va putea baza Karim Benzema, care a fost testat pozitiv la Covid-19. Rodrygo şi Luka Jovic se recuperează după accidentări, dar au fost anunţaţi oficial ca făcând parte din lotul pentru meci. Pe de altă parte Gareth Bale, Luka Modric, Toni Kroos, Raphael Varane şi David Alaba s-au antrenat separat de grup sâmbătă şi vor lipsi.

De la Rangers va lipsi probabil Jermaine Defoe, care s-a accidentat în meciul împotriva lui Arsenal. Atacantul Alfredo Morelos va lipsi, de asemenea, din amical, fiind odihnit după participarea alături de naţionala Columbiei la Copa America.

Primul 11 al lui Rangers, anticipat de presa scoţiană: McLaughlin; Bassey, Balogun, Simpson, Patterson; Kamara, Kelly, Arfield; Wright, Hagi, Itten

Real Madrid se deplasează la Glasgow cu următorul lot:  Lunin, Luis López şi Toni Fuidias;
Nacho, Marcelo, Odriozola, Chust, Gila şi Miguel; Odegaard, Isco, Blanco, Marvin, Arribas, Morante şi Dotor; Lucas V., Jović şi Rodrygo.

Articolul Presa scoțiană îl anunță titular pe Ianis Hagi în amicalul de lux cu Real Madrid apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*