Președinte ALDE Maramureș, Cornelia NEGRUȚ: „Deschiderea restaurantelor, un nou episod  de tip electoral al „guvernului meu” înainte de alegerile locale”

Președinte ALDE Maramureș, Cornelia NEGRUȚ: „Deschiderea restaurantelor, un nou episod  de tip electoral al „guvernului meu” înainte de alegerile locale”

 Declarația preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la posibila deschidere a restaurantelor începând cu data de 1 septembrie, în anumite condiții de siguranță, este tardivă  înscriindu-se în seria deciziilor de tip electoral ale „guvernului meu”.

Nu se poate să nu ne întrebăm de ce i-a luat lui Iohannis trei luni de la ridicarea stării de urgență pentru a-și da seama că sectorul HoReCa este în suferință și că ar fi bine totuși să își reia activitatea! Cine a avut interes să țină restaurantele închise, în condițiile în care acestea s-au redeschis aproape peste tot în Europa? Din cauza cui domeniul HoReCa nu a putut să funcționeze în tot acest timp?

Răspunsurile sunt simple. Guvernanții le-au impus restricții pe termen nedeterminat, au „relaxat” măsurile pentru industria HoReCa cu picătura, iar apoi au trimis controale peste administratorii de terase și hoteluri.

De altfel, liberalii declarau cu seninătate, în luna mai a.c., că HoReCa nu are o contribuție foarte mare la PIB, așa că cei peste 400.000 salariați din domeniu ar putea îngroșa fără probleme numărul șomerilor fără perspective în această perioadă complicată.

Acum, vezi Doamne, pe Iohannis l-a apucat grija patronilor de restaurante și a constatat, după un timp îndelungat de maximă atenție și preocupare, că oamenii din domeniu sunt în suferință!

Consider că România nu poate ieși din criza sanitară, economică și socială generată de pandemia coronavirusului cu o astfel de gândire limitată a celor care ne conduc. Guvernanții îi țin în continuare pe români pe ultimul loc în Europa nu doar la salarii și pensii, ci au mai bifat o „reușită notabilă”, prin păstrarea României ca singura țară cu restaurantele închise din toată Europa!

Acum, aproape de alegerile locale din 27 septembrie, Iohannis și Orban apar imaculați, călare pe cai albi, și-i anunță pe români că redeschid, cu emfază patriotică, restaurantele, teatrele și cinematografele. Cu o totală lipsă de rușine și de respect, după ce luni de zile i-au chinuit pe cei din HoReCa, forțându-i pe foarte mulți să-și închidă porțile.

Acest dispreț este un motiv în plus pentru ca  guvernul liberal să plece, iar moțiunea de cenzură ce se va vota luni este cel mai bun prilej ca românii să poată reveni la normalitate, după debarcarea acestor indivizi fără scrupule și fără drag de oameni.

 

Președinte ALDE Maramureș,

Cornelia NEGRUȚ

(P)

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*