Președintele Buhac: ”Viitorul Domnești nu se teme de nimeni, atacăm pe toate fronturile”!

Sunt vremuri bune pentru fotbalul din Domneștii de Ilfov, iar președintele clubului, Constantin Buhac, recunoaște că fotbaliștii săi merită aceste succese, că doar pentru așa ceva se pregătesc. Situația de criză, din pricina pandemiei, i-a adus echipei titlul din Liga a IV-a, o coroană în deplin consens al adversarelor, care au recunoscut supremația Viitorului din Domnești, care n-a pierdut niciun punct, în cele 11 runde disputate!

”Ne așteaptă câteva săptămâni intense, dar suntem pregătiți. Jucăm primul meci pentru barajul de promovare pe 1 august, cu CSM Oltenița, pe Stadionul Gloria din Buzău, așa cum a stabilit Federația Română de Fotbal. Apoi, pe 4 august ne batem în finala județeană a Cupei României cu Voința Crevedia, chiar la ei acasă, după care, pe 9 august jucăm al doilea meci din barajul de promovare, cu o echipă din Prahova.

Marți, pe 28 august, este reunirea și primul antrenament. Am avut grijă să avem toți jucătorii la izolare și chiar ne lăudăm că nu avem niciun caz de infectare și nici alte probleme de sănătate. Plecăm la aceste trei bătălii cu următorul lot: antrenor Vali Bădoi, apoi Ciuculescu și Burlacu, portari, Baniță, Bardaș, Buliga, Dumitrescu, Farima, Ferfelea, Iordănescu, Ivan, Mirea, Olaru, Rontea, Stoian, Stoica, Tudor, Yaya și Zeciu în teren”, ne spunea președintele Constantin Buhac.
Să mai spunem că miercuri, 29 iulie, echipa este programată la o clinică din București, pentru a face testele de coronavirus. Am înțeles că banii sunt plătiți, adică 280 de lei pentru fiecare din cele 20 de persoane de la Domnești, obligate să facă acest test.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*