Preşedintele CNAS, Adela Cojan: Trebuie să fim atenţi la pregătirea campaniei de vaccinare anti-COVID!

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, a declarat ieri că populaţia trebuie convinsă că vaccinarea este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire şi combatere a COVID-19, iar campania de vaccinare trebuie pregătită cu atenţie, potrivit Agerpres.
„Ne aflăm în perioada în care se pregăteşte intrarea pe piaţă a vaccinurilor anti-COVID. Din cele 150 de modele de vaccinuri (…), unele au trecut de faza a treia, faza clinică de studiu. Trebuie să fim atenţi la pregătirea campaniei de vaccinare şi să convingem populaţia că este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire şi combatere a acestei maladii care ne-a dat vieţile tuturor peste cap şi ne-a făcut să regândim întregul sistemul sanitar. Odată cu tragedia întâmplată la Piatra Neamţ şi alte asperităţi pe care le-am observat (…), cred că toţi decidenţii în Sănătate s-au convins de precaritatea infrastructurii sectorului spitalicesc din România şi de necesitatea construirii de spitale moderne cu circuite funcţionale care să corespundă noilor cerinţe având în vedere dezvoltările tehnologice ale medicinei”, a afirmat Cojan, la dezbaterea „De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate”, organizată de Coaliţia „Votez pentru sănătate”. Ea a precizat că finanţarea sistemului sanitar în 2020, suplimentată şi prin rectificările bugetare, a fost „mai consistentă” decât în 2019, ceea ce arată că „sănătatea este scumpă şi la propriu şi la figurat”.
„Sistemul nostru de sănătate începe să se mişte, în sensul tendinţei de inversare a piramidei serviciilor de sănătate, aceea în care rolul medicului de familie trebuie să fie acela de bază, de prim contact în sistemul sanitar, astfel încât observ o solidaritate din partea acestor medici de a participa la tot ceea ce înseamnă consultaţiile la distanţă, prescripţii electronice, monitorizarea bolnavilor de COVID asimptomatici sau oligosimptomatici”, a menţionat Cojan.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*