Preşedintele Klaus Iohannis vine, săptămâna viitoare, la Ploieşti

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui României, a anunțat, ieri, că săptămâna viitoare președintele Klaus Iohannis se va afla la Ploiești. Miercuri, 22 noiembrie, Iohannis se va deplasa la Ploiești, unde, potrivit purtătorului său de cuvânt, va participa la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”, eveniment organizat de Primăria municipiului Ploiești, în colaborare cu Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești.
“Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși să își informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în România în perioada următoare. Aceste lucruri, de altfel, vor fi și subiect în dialogul pe care Președintele îl va avea cu primarul din Ploiești, cu reprezentanți ai autorităților locale, cu reprezentanți ai mediului academic, mediul de afaceri și ploieșteni implicați în diverse proiecte comunitare”, a declarat Dobrovolschi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*