Prestația din Bănie le dă curaj piteștenilor pentru meciul cu UTA! Prepeliță: „Echipa a arătat bine, trebuie să fim mai atenți la finalizare”

Dintre formațiile care au pierdut în runda inaugurală a Ligii 1, Campionii FC Argeș s-a ținut cel mai bine în dificila deplasare de la Craiova, cu deținătoarea bronzului național. Golul lui Andrei Ivan, din minutul 56, a ținut toate punctele în curtea celor de la CSU, dar „alb-violeții” au dat o replică bună, având ocazii importante la 0-0.

Fustrare după eșecul din Bănie: „Nu le-am dat spații, am făcut o singură greșeală”

Portughezul Jucie Lupeta, cel care l-a înlocuit în ofensiva piteștenilor pe pragmaticul Malele, are pe conștiință două-trei faze importante, dar Andrei Prepeliță dorește să rămână cu aspectele pozitive ale deplasării de pe „Ion Oblemenco”. „Lupeta a făcut un meci bun, dacă era un pic mai atent poate reușea să înscrie. Ne dă speranțe meciul de la Craiova, în care am făcut o singură greșeală. Per total, echipa a arătat bine, nu le-am dat spații celor de la Craiova, am avut o echipă scurtă, o echipă avansată. Am analizat acel meci, l-am arătat băieților și trebuie să construim pe acest meci. Adică să nu-i dăm nici o șansă adversarului și să fim mai atenți la finalizare.  E frustrant să pierzi un meci într-o asemenea manieră, să joci bine, din punctul meu de vedere și să nu-i dai șanse adversarului. Craiova a mai avut acea ocazie a lui Cicâldău, când noi nu mai eram așa de organizați, în ultimele minute, căci doream să dăm golul egalizator”, a menționat „principalul” trupei din Trivale.

UTA formează o echipă bună, cu câteva nume noi în primul „11”

De când a preluat-o pe Campionii FC Argeș, în decembrie 2020, alături de Mihăiță Ianovschi, fostul mijlocaș nu a pierdut niciun un punct în fața adversarului de mâine. Piteștenii au bătut-o pe UTA la Arad, cu 2-1, cu o revenire spectaculoasă în ultimele trei minute și cu 4-1 pe arena „Nicolae Dobrin” în play-outul Ligii 1. Misiunea trupei de pe Mureș pare din nou dificilă, cu atât mai mult cu cât fanii „alb-violeților” revin și ei, după mult timp, alături de favoriți. „UTA vine după o remiză albă obținută pe propriul teren, cu Farul Constanța. Am analizat jocul adversarilor, îl arătăm jucătorilor astăzi și mâine. Față de sezonul trecut, au câteva nume noi în primul unsprezece, formează o echipă bună, solidă, care a făcut și anul trecut o figură frumoasă la revenirea în Liga I. Vom avea un meci greu, dar sperăm să facem lucrurile așa cum trebuie și să câștigăm. Este primul meci din noul sezon pe care-l desfășurăm pe propriul teren, coincide și cu revenirea spectatorilor pe stadion. Ne dorim o victorie, facem totul pentru a o obține, am pregătit meciul în cele mai mici detalii”, a adăugat Prepeliță, care susține că nu are nicio problemă de lot înainte de disputa cu arădenii, de vineri, de la ora 18,30.

Se întăresc piteștenii în ofensivă până la primul fluier cu „roș-albii”?

Și în stagiunea trecută Campionii FC Argeș și UTA, nou promovatele verii trecute în Liga 1, se întâlneau repede în Trivale. Era etapa a treia și confruntarea s-a încheiat nedecis. Bustea a deschis rapid scorul pentru trupa lui Laszlo Balint, dar Cephas Malele, aflat la debutul în România, a egalat spre final. Iar piteștenii par să le pregătească din nou o surpriză „roș-albilor” pentru disputa de mâine, mai precis pentru minutele finale dacă situația o cere. „Joi sau vineri sperăm să se concretizeze venirea unui atacant. Au fost multe discuții, am vorbit și cu ceilalți antrenori din Liga 1, nu este ușor să aduci jucători atacanți de valoare. Nu sunt foarte mulți și trebuie să fim atenți pentru că acolo în atac se vede dacă nu înscrii”, a mai transmis Prepeliță.

Tofan crede că determinarea poate face diferența în jocul cu arădenii

Andrei Tofan începe cel de-al patrulea său sezon în „alb-violet”. Când s-a transferat de la Sepsi era junior la nivelul ligii secunde, fiind mai mereu unul dintre punctele fixe ale echipei piteștene pe postul de fundaș dreapta. „Cu UTA nu va fi ușor, ne așteaptă un meci greu, dar sunt convins că vom obține un rezultat bun. Dacă vom juca așa cum am făcut-o la Craiova, dacă vom avea aceeași determinare, vom învinge. Eșecul nemeritat de la Craiova ne ambiționează și mai mult. Dacă marcam primii, plecam neînvinși. Suporterii noștri sunt bineveniți, prezența lor ne va da un imbold, un plus, că sa putem câștiga”, a punctat Tofan.

0
0

Articolul Prestația din Bănie le dă curaj piteștenilor pentru meciul cu UTA! Prepeliță: „Echipa a arătat bine, trebuie să fim mai atenți la finalizare” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*