Preţul lemnului este în creştere. Romsilva a vândut prin licitaţie cu 43% peste preţul de pornire

Un volum de circa 3 milioane de metri cubi de lemn a fost adjudecat la licitaţia principală organizată în fiecare an în luna decembrie de către Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, acesta reprezentând aproape 91% din volumul total de masă lemnoasă oferit la licitaţie.Preţul mediu de adjudecare a fost cu 43% mai mare decât preţul de pornire, respectiv 258,75 de lei pe metru cub.

„Licitaţia principală organizată de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin direcţiile silvice, în ultima lună, a reprezentat un succes, fiind adjudecat 90,77% din volumul total de masă lemnoasă oferit la licitaţie, adică 3 milioane de metri cubi adjudecaţi din totalul de 3,3 milioane metri cubi oferiţi la licitaţii. În cadrul licitaţiei principale a fost oferit un volum de aproximativ 34% din masa lemnoasă ce urmează a fi recoltată în anul viitor, urmând ca pe parcursul anului 2018 să fie organizate alte licitaţii publice pentru adjudecarea masei lemnoase din pădurile de stat administrate de Romsilva”, menţionează administratorul pădurilor de stat, citat de Agerpres.

Astfel, din volumul oferit la adjudecare, aproape 790.000 de metri cubi au fost răşinoase, aproape 1,49 milioane de metri cubi din specia fag, 300.000 de metri cubi stejar, 362.500 metri cubi diverse specii tari şi 518.600 metri cubi din diverse specii moi.

„Preţul mediu de pornire a fost de 180,26 de lei pe metru cub, iar preţul mediu de adjudecare a fost cu 43% mai mare, adică 258,75 de lei pe metru cub. În medie, metrul cub de răşinoase a fost adjudecat cu 317,05 lei, metrul cub de fag cu 238,5 lei, iar metrul cub de stejar cu 388,06 lei, creşterile de preţuri, în urma licitaţiilor publice, fiind de 52% la răşinoase, 43% la stejar şi 41% la fag”, susţin reprezentanţii regiei.

Pentru 2018, administratorul pădurilor de stat are un program de recoltare de 9,98 milioane de metri cubi.

Şeful Romsilva, Ciprian Pahonţu, anunţa, săptămâna trecută, că Regia va încheia anul 2017 cu o cifră de afaceri mai mare cu 15%, ajungând la 1,853 miliarde de lei şi un profit brut de 284,3 milioane de lei, în creştere cu 67% faţă de cifra prognozată pentru anul în curs.

Acesta a subliniat că în 2017, deşi a fost un an cu un preţ normal la lemn, s-au obţinut venituri mai mari datorită unei mai bune valorificări a lemnului, dar şi printr-o sortare şi prelucrare primară a acestuia, în condiţiile în care principala sursă de venit a Romsilva este lemnul, respectiv 85% din venituri. De asemenea, veniturile obţinute au fost în creştere şi în cazul altor activităţi precum cele de vânătoare sau de comercializare a fructelor de pădure.

Pahonţu a menţionat că Regia va recolta, până la finele anului, 9,37 milioane de metri cubi de lemn, adică 98% din program, faţă de o cantitate de 8,6 milioane metri cubi pusă pe piaţă în 2016.

RNP-Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri de stat, aproximativ 47% din totalul fondului forestier naţional.

Sursa: economica.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*