Prieten cu Vorobjovas și servant al lui Antal, Rolandas Baravykas susține: „Am făcut un pas foarte mare, e onoare să joc pentru UTA”

UTA ajunge la trei transferuri în ultimele 6 luni de zile din curtea fostei campioane a Lituaniei, Zalgiris. După mijlocașul Modestas Vorobjovas și atacantul Liviu Antal, arădenii au bătut palma și cu Rolandas Baravykas (25 de ani), titularul postului de fundaș dreapta în naționala Lituaniei. Acesta și-a încheiat conturile cu echipa albaneză Kukesi și vine să întărească rândurile fundașilor laterali „roș-albi”, din care au ieșit Andrei Peteleu și Simos Roumpoulakou, cu Tomozei și Shlyakov singurii „supraviețuitori” față de stagiunea precedentă.

Ca și Batha și Baravykas are ceva experiență în Europa League, dar și la echipa națională a Lituaniei, din care face parte și Vorobjovas. De altfel, noul fundaș lateral a recunoscut că alegerea de a semna cu UTA a luat-o și după ce a discutat cu mijlocașul lituanian al lui Balint. „Am luat informații de la prietenul meu Mode, care mi-a spus lucruri frumoase despre UTA. Știu că este un nume mare din fotbalul românesc, cred că este un pas înainte pentru mine, un pas foarte mare chiar. Înțeleg ceea ce înseamnă UTA și este o onoare pentru mine să joc pentru acest club, pe un stadion mare, nou și frumos. Sunt obișnuit să joc și cu mulți fani în tribune, sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede și aici. Voi juca unde are nevoie antrenorul de mine, sunt un fotbalist polivalent, de bandă”, a punctat Baravykas, care are un prim obiectiv și la UTA: „I-am dat destule pase de gol la Zalgiris lui Liviu Antal, îmi voi da silința să repet acest lucru și aici”.

Rolandas Baravykas este cotat la 275 de mii de euro pe transfermarkt și a jucat la Atlantas și Zalgiris, în Lituania, la Nea Salamina Famagusta (Cipru) și Kukesi (Albania).

0
0

Articolul Prieten cu Vorobjovas și servant al lui Antal, Rolandas Baravykas susține: „Am făcut un pas foarte mare, e onoare să joc pentru UTA” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*