Prima dată, amendat. Peste trei ore – reţinut. N-avea nici permis, era şi băut!

F. T.

În noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie a.c.), în jurul orei 00:00, agenţii rutieri din Sinaia au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat din județul Ilfov, care circula în oraş. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, după cum se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, „întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a avea acest drept»”.
„Întâlnirea” poliţiei cu şoferul nu s-a rezumat doar la miezul nopţii. Fiindcă, tot poliţia prahoveană aminteşte că „la scurt timp, în jurul orei 03:00, bărbatul a fost oprit din nou în trafic de către polițiștii stațiunii, deși i-a fost adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce. În urma administrării probatoriului, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”.
În aceeași noapte, dar pe raza localităţii Filipeștii de Pădure, poliţiştii din localitate au tras pe dreapta un autoturism condus de un bărbat care era, de asemenea, băut!
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu apartul etilotest ,care a indcat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În acest caz, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «conducerea unui vehicul sub influenţá alcoolului»”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*