Primăria a început plombările în zonele cele mai circulate

Primăria Lugoj a realizat primele intervenții în carosabilul lugojean, în regim de urgență, în două din cele mai afectate zone din oraș.




De data asta s-a folosit asfalt cald în locul celui rece utilizat în prima parte a anului, care a cedat. Starea drumurilor s-a înrăutățit în ultima perioada, dar autoritățile locale au susținut că au fost nevoite să amâne începerea lucrărilor mai ample de refacere a covorului asfaltic până la votarea bugetului local, așa cum prevede legea.

“Deocamdată, s-a intervenit pentru repararea drumurilor doar în câteva zone cu o circulație intensă în oraș, folosindu-se asfalt cald. Așadar, prin aceste lucrări s-au acoperit gropile de pe Podul de Fier și cele de la Parcul George Enescu. Pentru aducerea carosabilului la o stare bună pentru circulația mașinilor a fost scoasă la licitație o suprafață de 5000 m.p., proiectul fiind atribuit Societății de Drumuri Municipale Timișoara”, a transmis Primăria Lugoj.

Firma timișoreană are dotări de ultimă oră și ar trebui să vedem o creștere a calității lucrărilor care ar trebui să se încheie până la vară.

Articolul Primăria a început plombările în zonele cele mai circulate apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*