Primăria Ploiești organizează consultare publică pe tema ajustării prețului energiei termice

N. D.

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat că organizează o consultare publică on line, pe data de 5 iulie, la ora 16:00, cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării prețului pentru energia termică destinată Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) al orașului livrată de operatorul Veolia Energie Prahova SRL. ”Proiectul menționat poate fi consultat pe pagina de internet a municipalității www.ploiesti.ro, postat în data de 07 mai a.c., la secțiunea Consiliul Local – Transparență Decizională, accesând următorul link: http://www.ploiesti.ro/Transparenta%20decizionala/2021/07.05.2021.pdf. Luările la cuvânt vor dura maximum 10 minute și se vor referi exclusiv la proiectul de hotărâre, acestea urmând să se facă prin intermediul platformei on-line pusă la dispoziție în acest sens de municipalitate, pentru care persoanele interesate vor trebui să comunice adrese de e-mail valide, la care le va fi transmis un link activ, în vederea accesării platformei. De menționat că accesul la platforma electronică se poate realiza în ziua și la ora desfășurării dezbaterii, cu cel mult 15 minute înainte de demararea acesteia. Persoanele interesate sunt rugate să transmită, până pe data de 02.07.2021, adresele de e-mail ce vor fi utilizate în acest sens, pe adresa de e-mail comunicare@ploiesti.ro. Dezbaterea publică va fi transmisă live pe pagina de internet a municipalității, www.ploiesti.ro, începând cu ora menționată”, au precizat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Ploiești. Proiectul de hotărâre menționat, care va face obiectul consultării publice, vizează aprobarea prețului de 362,58 lei/Gcal exclusiv TVA (431,47 lei/Gcal, inclusiv TVA) pentru energia termică destinată consumatorilor alimentați din SACET al Municipiului Ploiești, livrată de Societatea Veolia Energie Prahova SRL, începând cu data de 1 a lunii următoare după aprobarea și în Consiliul Local Ploiești a acestei hotărâri. De asemenea, proiectul mai prevede, printre altele, și că: ”Se menține prețul local al energiei termice facturate populației de 186,97 lei exclusiv TVA, prin acordarea subvenției, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 97/09.04.2019, față de 362,58 lei/Gcal, exclusiv TVA stabilit prin prezenta hotărâre.”, dar și că va fi supusă votului aleșilor ploieșteni și ”Aprobarea acordării subvenției în sumă de 210,00 lei/Gcal, exclusiv TVA compusă din: 175,61 lei/Gcal, exclusiv TVA, reprezentând diferența dintre prețul de producție- transport-distribuție și furnizare a energiei termice livrată de operator și prețul local al energiei termice facturate populației, 34,39 lei/Gcal exclusiv TVA, conform HCL 129/25.04.2019 – până în 28 februarie 2022”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*