Primăria va recepționa parțial arena „Francisc Neuman” înainte de meciul cu Voluntariul, problema curățeniei persistă!

Mai sunt trei zile până la inaugurarea noii arene a Aradului. UTA întâlnește Voluntariul în cadrul etapei a doua a Ligii 1, vineri, în nocturnă, însă oână atunci, echipa arădeană ar trebui să se mute cu cățel, cu purcel, la noul stadion, plecând definitiv de pe „Motorul”. Aici, se vor antrena copiii și juniorii clubului, iar elevii lui Laszlo Balint vor folosi pentru antrenamente baza sportivă de la „ICRTI”.

Revenind la noul „Francisc Neuman”, Primăria a avut o idee bună să le facă curioșilor un tur, însă ar fi bine să identifice și 10-15 persoane care să se ocupe de curățenie, în special la demisol. Nu de alta, dar stadionul e în administrarea lor și utiștii chiar trebuie să se instaleze de mâine acolo. Ca să nu mai vorbim de faptul că oaspeții de la Voluntari, arbitri și ceilalți oficiali nu pot fi primiți oricum.

În fine, cei de la UTA  mai încearcă să identifice două încăperi pentru înmaganizarea echipamentelor și materialelor de antrenamente, respectiv pentru o spălătorie. Deocamdată, nu au avut sorți de izbândă, dar demersul continuă.

În altă ordine de idei, astăzi și mâine, o comisie a Primăriei va recepționa parțial stadionul de la firma constructoare, DRAST Company, urmând ca săptămânile viitoare să se încheie în totalitate procedura. ISU, Jandarmeria și DSP-ul și-au dat deja avizele pentru jocul de vineri, toată lumea fiind la ora probelor acum. Se vor aprinde și tabelele, se va testa sonorizarea, instalațiile de apă și gaz, pentru ca joi seara să fie aprinsă și nocturna pentru antrenamentul oficial al băieților lui Laszlo Balint, care ar trebui să înceapă în jurul orei 20,30.

Joi ar trebui să se toarne astfaltul și la parcarea din fața arenei, urmând ca problema turnicheților să fie rezolvată de abia la începutul lunii viitoare. Și așa stadioanele rămân, deocamdată, închise pentru spectatori.

FOTO: Ciprian Petcuț

0
0

Articolul Primăria va recepționa parțial arena „Francisc Neuman” înainte de meciul cu Voluntariul, problema curățeniei persistă! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*