Primarul Ploieștiului cere sprijinul parlamentarilor prahoveni pentru rezolvarea crizei gunoaielor

N. D.

Plecând de la lipsa de reacție a instituțiilor abilitate, așa cum a declarat și în ultima conferință de presă, dar și de la faptul că prefectul județului Prahova a anunțat că nu sunt întrunite condițiile legale pentru constatarea și declararea stării de alertă din cauza crizei gunoaielor, primarul Andrei Volosevici apelează la sprijinul celor cărora prahovenii le-au dat votul ca să ajungă în Parlament. Astfel, Primăria Ploiești a anunțat, ieri, în mod oficial, că primarul municipiului reședință de județ le-a solicitat parlamentarilor prahoveni să se implice direct în găsirea unor căi de rezolvare a problemei salubrității. ”Edilul șef al municipiului Ploiești i-a informat în scris pe parlamentarii județului Prahova cu privire la situația dezastruoasă a salubrității, respectiv despre incapacitatea actualului operator de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație. Reamintim că executivul ploieștean notifică săptămânal instituțiile publice care dețin atribuții directe în verificarea și aplicarea sancțiunilor în domeniul protecției mediului și sănătății publice, în ceea ce privește situația salubrității la nivelul municipiului Ploiești, solicitând totodată să sprijine instituția noastră prin dispunerea unor măsuri împotriva operatorului de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A”, se arată în documentul de presă menționat. În context, parlamentarii prahoveni au fost invitați să participe la o ședință de lucru comună pe data de 11 august 2021, începând cu ora 15.00, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, în dorința că, poate, se va găsi o soluție cât mai rapidă și în conformitate cu legea, astfel încât ploieștenii să nu se mai împiedice de gunoaiele neridicate inclusiv de pe trotuar, așa cum se vede și în imaginea surprinsă, ieri dimineață, în apropierea sediului… Drumuri și Poduri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*