Primarul Ploieștiului și administratorul public încă nu au scăpat de procesul finanțării echipei Petrolul

Violeta Stoica

 

La un an fără o zi de la pronunțarea deciziei de la instanța de fond – Curtea de Apel Ploiești – actualul primar al Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, și administratorul public al municipiului, Simona Albu, vor avea un nou termen în procesul în care Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești i-a trimis în judecată în anul 2016.
Mâine, la Înalta Curte de Casație și Justiție are loc o nouă ședință de judecată în procesul penal, care, în principiu, ar trebui să se apropie de final.
Acuzați de infracțiuni de corupție, cei doi au fost achitați de judecătorii de la instanța de fond, prin sentința penală 156/11 decembrie 2019. Pe de altă parte, însă, magistrații Curții de Apel Ploiești au lăsat nesoluționată acţiunea civilă formulată de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Ploieşti împotriva lui Volosevici Andrei Liviu şi a Simonei Albu, menținând și sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale celor doi inculpați, instituit de DNA Ploiești în anul 2016.
Ceea ce înseamnă că primarul Andrei Volosevici se judecă, cel puțin în parte, cu instituția la conducerea căreia s-a întors, după alegerile din 27 septembrie. La fel, Simona Albu, actualul administrator public al Ploieștiului.

 

Atât Andrei Volosevici, cât și Simona Albu au fost achitați de Curtea de Apel Ploiești, rămânând nerezolvată însă problema presupusului prejudiciu, pentru recuperarea căruia Primăria Ploiești s-a constituit parte civilă. Motivarea sentinței date de instanța de fond arată și cum s-a ajuns la această decizie: “Referitor la soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea va constata că prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 152/10.05.2016, transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, cu adresa nr. 9254/10.05.2016 a Primăriei Municipiului Ploiești, unitatea administrativ teritorială s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 32.577.437,07 lei. Având în vedere temeiul achitării inculpaților (…), se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de către partea civilă împotriva inculpaților, urmând ca (sic!) concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în prezenta cauză cu privire la presupusul prejudiciu adus părții civile să poată fi, eventual, valorificat într-un viitor cadru procesual civil”.
Cu toate acestea, la finalul anului 2019, Primăria Ploiești a înaintat apel la decizia luată de judecătorii Curții de Apel Ploiești.

Ce spunea comunicatul oficial al DNA, de acum patru ani și jumătate?

Pe 28 iunie 2016, Direcția Națională Anticorupție transmitea un comunicat de presă în care anunța că dosarul penal în care Andrei Volosevici și Simona Albu a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior, după ce Volosevici nu a mai avut funcția de senator, deținută la momentul începerii procesului, dosarul a fost transferat la Curtea de Apel Ploiești.
Comunicatul DNA, de la trimiterea în judecată: “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
VOLOSEVICI ANDREI LIVIU, la data faptelor primar al municipiului Ploiești, în prezent senator, pentru săvârșirea infracțiunilor de
– abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul,
– trafic de influență (2 fapte),
ALBU SIMONA, la data faptei șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea unui folos necuvenit pentru altul.
În rechizitoriul întocmit s-a reținut următoarea stare de fapt:
În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea dispozițiilor legale, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA. Proiectul consta în finanțarea și realizarea în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local și avea ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul.
În același scop, la data de 03 septembrie 2009, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și societatea comercială FC Petrolul SA Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale – în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat.
În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei și concomitent obținerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploiești, a unui folos necuvenit de aceeași valoare, reprezentând:
– 17.842.137,70 lei – plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea dispozițiilor legale privind finanțele publice,
– 12.955.859,28 lei – chirie datorată de S.C. Petrolul S.A. pentru Stadionul Ilie Oană pus la dispoziție în baza contractului, cu încălcarea prevederilor legale privind administrația publică locală,
– 121.234,19 lei – contravaloare utilități datorate de societate și achitate din bugetul local,
– 1.658.205,90 lei – debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.
Contractul de asociere anterior menționat a fost vizat pentru legalitate de inculpatele Mazâlu Maria Magdalena și Albu Simona.
În calitate de primar al municipiului Ploiești, în vara anului 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins unui om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 80.000 lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat). În schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes trebuia să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie. Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.
În același context și în aceeași calitate, în perioada martie – aprilie 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins de la un alt om de afaceri (denunțător în cauză) foloase materiale necuvenite, constând în închirierea de panouri publicitare, prestarea de servicii de panotaj și producția de afișe electorale, în valoare totală de 21.150,12 euro, precum și suma de 20.000 lei achitată de acesta din urmă către o firmă indicată de edil.
Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpat în schimbul intervenției la funcționarii primăriei și la consilierii locali pentru promovarea și aprobarea unui proiect de hotărâre care să aibă ca obiect prelungirea contractului de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o societate comercială, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local al orașului”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*