Primarul Robert Ștefan: ”Cel mai nou club sportiv se află în Ștefăneștii de Jos”!

”Chiar în aceste zile ne-au ieșit actele oficiale, pentru Clubul Sportiv Local Ștefăneștii de Jos. Avem, deja, 100 de copii înscriși, avem dorință și o paletă largă de sporturi pe care să le abordăm. Am trecut în Certificatul cu care ne-am înscris la Ministerul Tineretului și Sportului multe ramuri de activitate, pentru că nu știm dinainte ce le place copiilor noștri. Am început cu fotbal, firește, aici a fost o tradiție, însă în viitor vrem și volei, și baschet, și handbal. Și spun handbal gândindu-mă ca fata mea, Alina, practică acest sport într-o comună învecinată, la Dobroești, acolo unde a găsit o echipă formată, o antrenoare care o ajută să progreseze și, în general, un loc perfect pentru performanță”, ne spunea Primarul Comunei Ștefăneștii de Jos, Robert Ștefan.

Domnul Ștefan a ajuns în fotoliul de gospodar al comunei după ce s-a rodat, ca să zic așa, vreme de 10 ani, în funcția de consilier local. Se află la primul mandat de primar și în scurtul răgaz aflat la conducere spune că are câteva realizări pe care și le dorea pentru el și pentru comuna sa: a-nceput cu asfaltarea străzilor cele mai dezafectate, și a ajuns la un număr de șase, a făcut posibil iluminatul public modern, a făcut cadastrarea pentru cei care nu aveau așa ceva, a completat rețeaua de canalizare cu alte patru străzi și a modernizat cu instalații pe măsură, canalizarea de preluare a apelor pluviale, iar șomajul n-a fost niciodată o problemă: ”Avem șansa că în zonă sunt mai multe complexe comperciale, cu destule locuri de muncă. În plus, am conceput o Societate de Gospodărire Comunală, unde am angajat 30 de oameni. În privința copiilor, pot să spun că le-am făcut un parc modern, unde să-și petreacă timpul, este în construcție o grădiniță cu program prelungit, iar pentru cei mai măricei le-am dat Clubul Sportiv, unde să vină și să-și consume energiile. Sunt acolo terenuri de sport, iar clădirea are vestiare, dușuri, sunt condiții bune de desfășurare a activității”, mai spunea primul gospodar al comunei.

De altfel, primarul Robert Ștefan și Administratorul public Vahe Hovakimyan, prezent la discuții, ne-au dezvăluit că au în proiect și construcția unei Săli de sport, care să fie bună și pentru orele de Educației fizică ale elevilor, cât și pentru antrenamentele celor ce vor să practice și alte sporturi. Cunos și Sala Polivalentă din Dobroești și cam așa vreau și eu una, să vedem care vor fi posibilitățile”, a mai precizat edilul din Ștefăneștii de Jos. Și probabil că se va realiza și această sală, pentru că, ușor, ușor, vor veni la înscriere pentru sport cât mai mulți copii (comuna are, oficial, 800de copii, înscriși în școală și grădiniță) și nu toți vor dori să practice fotbal.

Prin urmare, Județul Ilfov a devenit mai bogat cu un club sportiv, cel din Ștefăneștii de Jos, iar faptul nu poate decât să ne bucure. În aceste vremuri când sportul la nivel național traversează o perioadă nu tocmai fastă, în această perioadă când sportivii care merg la europene, mondiale și jocuri olimpice sunt din ce în ce mai puțini și chiar numărați pe degete, iată că într-o comună ilfoveană, un primar își dă seama că mișcarea sportivă este o activitate ce acționează, în primul rând, asupra sănătății tinerilor de astăzi și viitori cetățeni ai comunei. Mai mult, prin performanțele pe care le vor obține, vor face cunoscut numele comunei lor, a locurilor de unde s-au ridicat!

P.S. Am dorit să aflăm mai multe despre fata primarului din Ștefăneștii de Jos, Alina Ștefan, să știm la ce nivel handbalistic a ajuns. Și am apelat la antrenoarea echipei din Dobroești, Daniela Strat, care o pregătește pe Alina, iar aceasta ne-a declarat: ” Sportivul care si l-ar dori toată lumea, muncitoare,ambițioasă, disciplinată, un copil foarte bine educat și intelligent, care știe nivelul la care este și face eforturi sa se autodepasească”! Fără alte comentarii…

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*