„Primul ghiozdan” va fi aşezat şi la toamnă pe băncile copiilor de clasa I din Ploieşti

N. D.

Programul „Primul ghiozdan”, prin care elevii de clasa I vor primi, la începutul anului şcolar, un ghiozdan echipat cu rechizite, este pus în aplicare de către Primăria Ploiești și în acest an. Astfel, ca urmare a aprobării în legislativul local a unei propuneri în acest sens, s-a decis acordarea, în continuare, a pachetului cu rechizite şcolare copiilor înscrişi în clasa I în anul şcolar 2021-2022, la unităţile de învăţământ din Ploiești. Suma totală pentru derularea acestui program este de 130.000 de lei, iar fiecare pachet pe care îl va primi un copil va conţine un ghiozdan, un stilou, un creion, două caiete, două caiete tip I de 24 de file, două caiete tip II de 24 de file, un caiet dictando de 48 de file, un caiet de matematică, un caiet cu foaie velină, un set de acuarele, patru coperţi A5, un set de creioane colorate, un penar şi o riglă. Potrivit hotorârii adoptate, dacă vor mai rămâne pachete nedistribuite, acestea vor fi oferite copiilor din familiile aflate în evidenţele Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*