Primul meci cu spectatori pe „Francisc Neuman”, finala Cupei României la fotbal feminin? Bîlcea: „L-am interpelat pe ministrul tineretului și sportului”

Relaxarea măsurilor impuse de pandemia de COVID ar putea fi resimțite și în cadrul iubitorilor competițiilor sportive, iar fotbalul e rege în acest sens. Aradul chiar și-a inaugurat arena de 14 milioane de euro în vara anului trecut, dar aceasta a rămas închisă spectatorilor, respectiv fanilor UTA-ei, pe tot parcursul sezonului de Liga 1. Dacă mai câștigă cel puțin trei puncte în play-out și vor scăpa și de disputarea barajului de menținere / promoovare, „roș-albii” vor juca peste 6 zile ultima confruntare oficială în Calea Aurel Vlaicu și o vor face tot fără public în tribune.

Totuși, până la finele stagiunii fotbalistice, sunt șanse ca porțile arenei „Francisc Neuman” să se deschidă, iar Sergiu Bîlcea a făcut și demersuri oficiale în acest sens. ”Am solicitat ca finala Cupei României la Fotbal Feminin, care are loc la Arad în 6 iunie, să se desfășoare cu spectatori și am adresat în acest sens o interpelare ministrului tineretului și sportului, Carol Eduard Novak Carol și ministrului sănătății, Ioana Mihăilă. Le-am cerut de asemenea elaborarea condițiilor speciale care permit accesul publicului pe arena sportivă. Argumentele mele sunt următoarele: după data de 1 iunie vom avea decizii de relaxare, printre care accesul publicului la competițiile sportive; România a decis deja că va permite accesul publicului la jocurile Campionatului European de Fotbal în luna iunie; la Arad avem o arenă sportivă nouă, inaugurată însă fără spectatori. Sper că răspunsul va fi favorabil și că ne vom bucura de noua arenă sportivă, pe care îmi doresc să o integrăm în calendarul evenimentelor naționale”, susține deputatul arădean.

Ce condiții trebuie să îndeplinească spectatorii meciurilor de fotbal?

Tot astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că în următoarea perioadă vor avea loc meciuri-test în România cu spectatori, la o capacitate de 50%. „Se va crea posibilitatea astfel încât competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi sau a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau  persoanele care prezintă rezultatul unui test antigen nu mai vechi de 24 de ore, cu condiția prezentării unui rezultat certificat” a declarat Arafat.

„Leoaicele”, în cărți pentru a juca finala acasă

Printre formațiile care au șanse să se califice în finala Cupei României la fotbal feminin se află și AC Piroș Securiy Arad. „Leoaicele” joacă chiar miercuri pentru calificarea în semifinale, la Constanța, împotriva ultimei clasate în Liga I, Selena, după care au dublă de foc cu campioana Olimpia Cluj (care e mare favorită pe terenul Alexandriei). Vulpițele Galbene Roman – Carmen București și Heniu Prundu Bârgăului – Vasas Femina Odorheiu Secuiesc sunt celelalte două sferturi de finală ale competiției.

0
0

Articolul Primul meci cu spectatori pe „Francisc Neuman”, finala Cupei României la fotbal feminin? Bîlcea: „L-am interpelat pe ministrul tineretului și sportului” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*