Prin inițiativa parohiei, zeci de copii din două sate ale comunei Ceptura sunt ajutați să învețe carte

N. D.

În diverse comunități prahovene încă se mai aplică principiile cunoscutului proverb românesc ”Dar din dar se face Rai”, destui fiind aceia care, considerând că au primit ceea ce și-au dorit la un moment dat, la rândul lor oferă și ei ceva, mai departe, altora care nu au. Este şi cazul acțiunii filantropice și educative organizate de către Parohia Rotari, intitulată sugestiv ”Ajută un copil ca să învețe carte”- aflată anul acesta la cea de-a patra ediție – venită în sprijinul elevilor care provin din familii cu situație materială mai dificilă, în scopul prevenirii abandonului școlar. Astfel, potrivit pr. paroh Anghelineș Gelu Gabriel de la Parohia Rotari, cu prilejul începerii noului an școlar, peste 40 de copii din satele Rotari și Malu-Roșu din comuna Ceptura au primit ghiozdane complet echipate, dar și dulciuri, daruri în bani și cărți de rugăciuni. Potrivit preotului menționat ”Aceste daruri au adus atât copiilor, cât și părinților lor bucurie, speranță și mult optimism. De asemenea, și în acest an școlar se continuă programul educativ-filantropic prin acordarea bursei lunare de studiu “Iosif Gafton, pentru tinerii liceeni și studenți din familia parohiei care au rezultate deosebite la învățătură”.
De menționat că bursa ”Iosif Gafton” a fost instituită în onoarea și cinstirea celui care a fost Iosif Gafton, preot slujitor al Parohiei Rotari din județul Prahova, în perioada 1925-1935, și apoi episcop al Argeşului şi Râmnicului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*