Prins în flagrant furând motorină dintr-o societate din zona Parcului Industrial Ploieşti

F. T.

În seara zilei de duminică, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova a observat, în zona Parcului Industrial Ploieşti, un bărbat care a scos din portbagajul unui autoturism mai multe recipiente din plastic, pe care le-a aruncat peste un gard, în curtea unei societăți comerciale.
„Persoana în cauză – precizează reprezentanţii jandarmeriei prahovene într-un comunicat de presă – a fost ținută sub observare. Astfel, au văzut cum bărbatul a pătruns în incinta societății respective, a dus recipientele lângă o staţie de combustibil, unde le-a umplut, iar cu ajutorul unui utilaj le-a transportat spre mașina personală, moment în care a fost prins”.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta a sustras, din incinta societății, o cantitate de aproximativ 100 de litri de produs petrolier cu miros specific de motorină și aproximativ 20 de litri de produs petrolier asemănător unui ulei”.
În cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar persoana – care, se pare, ar fi chiar angajată a respectivei firme – și produsele petroliere au fost predate organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*