Probleme ale tipului A de personalitate în lupta cu kilogramele în plus

Oamenii care au personalitate de tip A sunt punctuali, competitivi, organizaţi, dedicaţi şi au simţul responsabilităţii, însă toate aceste calităţi pot naşte frustrări atunci când dieta alimentară şi programele de antrenament pentru pierderea în greutate nu funcţionează aşa cum ar trebui. Iată care sunt cele trei aspecte de care trebuie să ţină cont persoanele ce se încadrează în această descriere, conform edition.cnn.com, preluat de hotnews.ro.

Abordarea de tipul „totul sau nimic”

Aceasta este mentalitatea tipică pentru oamenii cu personalitate de tip A. Chiar dacă se îmbolnăvesc sau sunt obosiţi, aceştia continuă să lucreze pentru a îşi îndeplini targetul propus. Dacă au o dietă strictă, aceştia vor evita în orice situaţie în care ar deveni predispuşi la încălcarea regulilor autoimpuse. Problema acestei abordări este că astfel de persoane ajung să aibă sentimentul că sunt foarte restricţionate, ceea ce le poate compromite scopul, riscând, în cele din urmă, să cedeze şi să îşi încalce propriile reguli. Sfatul specialiştilor este introducerea unui grad de flexibilitate la nivelul regulilor autoimpuse pentru a pierde în greutate. Dacă, spre exemplu, pe durata dietei alimentare se afla la o aniversare, o porţie mică de tort nu le va compromite regimul în aceeaşi măsură în care sentimentul de restricţie ar putea să o facă pe viitor.
Dieta alimentară este o structură pe care este indicat să o urmăm câtă vreme ne face să ne simţim bine şi nu un set de reguli ce trebuiesc urmate orbeşte.

Antrenamentele de mare intensitate efectuate cu o frecvenţă zilnică

Antrenamentele de mare intensitate pot părea adesea intimidante. Cu toate acestea, pentru persoanele ce au tipul A de personalitate şi doresc să piardă în greutate prin mişcare acesta este modelul de antrenament preferat, iar prezenţa lor la sala de forţa este kilograme in plus3nelipsită. Specialiştii sunt de părere însă că practicarea unui antrenament de mare intensitate cu o frecvenţă zilnică suprasolicită organismul, fiind nevoie de cel puţin o zi de repaus pe săptămână. Din nou sfatul specialiştilor este includerea flexibilităţii în programul de antrenament. În schimbul unei sesiuni la sala de forţă, programată în rutina de antrenament, acestora le este recomandat să opteze pentru o clasă de yoga sau de gimnastică. Uneori, angajamentul pe care îl avem faţă de antrenamentele de mare intensitate nu ne permite să fim în acord cu felul în care ne simţim zilnic şi, de aceea, este recomandată evaluarea dispoziţiei personale înainte de începerea activităţii fizice programate zilnic. A fi dispuşi să includem şi alte forme de mişcare fizică în rutina de antrenament ne poate ajuta să ne menţinem în formă pe o perioadă mai lungă de timp.

Evitarea evenimentelor sociale pentru atingerea scopului

Atunci când adoptăm o dietă alimentară strictă pentru a pierde în greutate, invitaţiile în oraş pentru luarea cinei pot declanşa un sentiment de anxietate: oare vom fi ispitiţi să consumăm alte alimente, poate vom primi comentarii cu privire la alegerile noastre, ori preparatele nu vor fi pregătite conform instrucţiunilor dietei noastre alimentare?
Toate aceste întrebări pot crea un disconfort, aşa încât, persoanele ce se încadrează în tipul A de personalitate vor prefera să evite asemenea invitaţii. Deşi toate aceste preocupări sunt valide atunci când suntem la dietă, sfatul specialiştilor este adaptarea dietei alimentare pentru a răspunde nevoilor personale zilnice. kilograme in plus2
În astfel de situaţii este recomandat să nu ieşim la cină pe stomacul gol. Nefiind înfometaţi vom putea face alegeri mai bune cu privire la alimentele pe care le consumăm, aşa încât să putem respecta dieta alimentară impusă. Beneficiile tipului A de personalitate includ sentimentul de siguranţă pe care structura unei vieţi organizate îl oferă, însă persoanele ce se regăsesc în această descriere trebuie să îşi ofere spaţiul necesar pentru a include în rutina lor flexibilitatea şi deschiderea către schimbare. Dacă regimul alimentar sau programul de antrenament nu se potriveşte în fiecare zi structurii impuse, aceasta nu înseamnă că scopul de a pierde în greutate a fost compromis.
Luarea deciziilor ce se aliniază dispoziţiei noastre zilnice şi modelarea regimului alimentar în cazurile ce fac excepţie de la regulă este o tehnică bună de a reuşi să ţinem pasul cu evenimentele ce au loc zilnic, în timp ce reuşim să rămânem dedicaţi planului de a pierde în greutate în mod natural şi pe termen lung.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*