Probleme mari de arbitraj în Criș – Șelimbăr 0-2, gol neacordat și eliminare gratuită în dreptul gazdelor! „A fost suficient pentru ca balanța să se încline în favoarea lor” + FOTO

Crișul Chișineu Criș a cedat, 0-2, pe teren propriu contra Viitorului Șeilmbăr în prima mansă a primului baraj de promovare în Liga a II-a. Roșu și Vișa au înscris golurile oaspeților într-o partidă influențată și de deciziile arbitrilor, mai exact neacordarea unui gol pentru Crișul și eliminarea destul de ușoară a lui Ciornei. Sub acuzație „centralul” Sorin Vădana și asistentul Doru Claudiu Lucaciu, ambii din Cluj.

Abrudean: „Brigada de arbitri nu s-a ridicat la nivelul acestui joc, eu îmi felicit băieții pentru că nu e ușor să joci 70 de minute în inferioritate numerică”

Antrenorul Adrian Abrudean a fost extrem de afectat de eșecul echipei sale, cu atât mai mult cu cât s-a simțit nedreptățit de cavalerii fluierului. Iar echipa sa chiar merita mai mult din prima manșă cu sibienii,  care acum au luat o serioasă opțiune pentru calificarea la cel de-al doilea baraj de promovare în Liga 2-a.  „Am început partida bine, a fost așa cum am anticipat, un joc echilibrat, dar, din păcate, un moment cheie a fost în acel minut în care Sabău, dintr-o poziție rarisimă, din 3 metri, dacă dădea gol cu capu,…De fapt pe reluare și filmări se vede că mingea a intrat în poartă. Din păcate, scorul a rămas 0-0, iar în minutul următor am rămas în zece. Din punctul meu de vedere, e impardonabil din partea arbitrului ca într-un meci de baraj să dea galben pentru o simulare, dacă a fost simulare, la centrul terenului. Din păcate, brigada de arbitri, nu o spun în nume de rău, nu s-a ridicat la nivelul acestui joc, nu a știut să gestioneze bine acele momente ale jocului. Una peste alta, echipele și-au văzut de joc, ne-am pus probleme reciproc, nu îi acuz pe oaspeți de nimic, dar jocul a fost tranșant. Iar o echipă ca și adversara de astăzi a profitat de acest cadou primit. A fost suficient pentru ca balanța să se încline în favoarea lor. Îi felicit pe băieți pentru că nu e ușor să joci 70 de minute în inferioritate numerică, ne-am creat ocazii, am stat bine în teren, dar am luat două goluri foarte ușoare, care puteau fi evitate. Din păcate, nu am fost atenți la acele faze, adversarul a speculat acele momente. Am încercat până la final să revenim cu gol, nu am putut, am întâlnit totuși o echipă experimentată, o formație cu jucători de valoare, dar care, din punctul meu de vedere, nu ne-a surprins și nu și-au creat ocazii foarte mari. Au profitat de omul în plus, au ținut de minge, pentru noi era greu să gestionăm aceste momente. E greu să revii în inferioritate numerică împotriva unei formații bune. Băieții au încercat, s-au bătut pentru fiecare minge, nu le pot reproșa multe. Am atenționat la ședințele dinainte partidei că e important să nu avem eliminări, dar, din păcate, nu am putut să rezolvăm această problemă”, a declarat antrenorul Crișului la finalul primei manșe a barajului cu Șelimbăr.

Nu depun armele, dar: „Avem șanse mici

Totuși, Crișul nu depune armele, mai ales că rezultatul nu e imposibil de întors. „Vom încerca să pregătim meciul retur chiar dacă e greu. Avem șanse mici, nu dau pronosticuri, dar vom merge acolo să jucăm, să înscriem, să vedem ce reușim. Și în timpul campionatului am suferit când nu am reușit să înscriem din ocazile clare de gol, la astfel de meciuri dintr-o jumătate de ocazie trebuie să înscrii.  Noi am făcut tot posiblul, dar nu am reușit să înscriem. Mi-era greu să îl scot pe Modan, având și om în minus, e un om important la faze fixe și jocul nu m-a pus în postura să îl introduc pe Velici. Dar, toți și-au făcut datoria, momentele psihologice au fost în defavoarea noastră și au înclinat balanța spre adversar” mai consideră „Știli”.

Maxim: „Poate golul Crișului ne activa pe noi și câștigam cu 4–1”

Florin Maxim, antrenorul Viitorului Șelimbăr, și-a felicitat jucătorii pentru victorie, însă s-a abținut de la comentarii despre prestația brigăzii de arbitri. „Noi știam că o să avem un meci dificil, cu o echipă care se organizează bine defensiv. Am avut începutul de joc mai greoi, am venit de la Sibiu, oboseala s-a acumulat și ea, noi am jucat cu același lot mereu. A intervenit și presiunea pe unii jucători tineri, mulți nu au arătat potențialul lor adevărat. Sunt fericit, am făcut un prim pas important în această dublă, ne-am atras spre noi 10%, acum avem 60% șanse, dar nu va fi ușor returul. Nu comentez niciodată arbitrajul. Oricum, au stat bine în teren și în zece, e jocul lor. Rămânem să fim atenți fazele lor fixe și în retur, au executanți buni. Ne așteptam la o replică dură de la ei, despre arbitraj nu am ce să spun, așa a văzut arbitrul. Poate golul Crișului ne activa pe noi și câștigam cu 4–1, unii dintre jucătorii mei au început cu presiune. Avem un lot omogen, jucăm împreună de un an și jumătate, ei știu ce le cer și atunci când le vine șansa profită de ea. Pe Curtean sper să îl avem pentru meciul retur. Și echipe mari ratează mult într-un meci, depinde de forma de moment. Le spun jucătorilor că nu putem să înscriem la fiecare fază, că trebuie să absorbim și momentele de presiune la un moment dat. Noi așa ne-am structurat pregătirea, să fim bine la baraj, dar ce îți propui nu poate să rămână mereu așa, apar suspendări, accidentări…”, a punctat fostul fundaș stânga.

Întrebați despre rezultatul de la Cisnădie, dintre Măgura și Șoimii Lipova (2-1), cei doi antrenori nu au avut prea multe de spus: „Nu pot să comentez ce a fost la meciul Lipovei, e clar că acolo sunt șanse pentru ambele echipe. În schimb, noi avem șanse mai mici, dar mergem încrezători în ceea ce putem face, în fotbal s-au mai văzut minuni și nu e imposibil” a declarat Abrudean, în timp ce Maxim a fost și mai concis: „Nu am fost atenți la cealaltă semifinală, se poate întâmpla orice acolo.”

Returul partidei dintre Crișul și Șelimbăr va avea loc peste o săptămână, pe terenul echipei sibiene, începând cu ora 17,30.

Galerie FOTO de la Crișul Șelimbăr (0-2), semnată Ciprian Petcuț

0
0

Articolul Probleme mari de arbitraj în Criș – Șelimbăr 0-2, gol neacordat și eliminare gratuită în dreptul gazdelor! „A fost suficient pentru ca balanța să se încline în favoarea lor” + FOTO apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*