Producție foarte bună la grâu în Prahova!

Rezultatele înregistrate la toate culturile de cereale compensează pierderile înregistrate anul trecut

N. Dumitrescu

Previziunile potrivit cărora în acest an va fi o producție foarte bună la grâu la nivel național se adeveresc și în Prahova. Conform conducerii Direcției pentru Agricultură Județeană Prahova, anul acesta a fost unul foarte bun în mod special pentru grâu, producția medie fiind de 4.600 kg/hectar, de departe, cea mai însemnată fiind înregistrată în partea de sud a județului, în localitățile Râfov, Balta Doamnei, Ciorani, Drăgănești, dar și în zona Mizil. Abia la toamnă, însă, în luna octombrie, se va cunoaște exact care va fi, în final, producția de grâu din acest an din Prahova, având în vedere faptul că, în momentul de față, mai este de recoltat 2% din suprafața totală cultivată cu grâu, de 34.600 de hectare. De asemenea, și la celelalte culturi de păioase recolta din acest an s-a dovedit a fi tot foarte bună. La orz deja s-a terminat recoltarea, producția medie fiind de 4.800kg/ha (suprafața cultivată a fost de 3.812 hectare), la orzoaică de toamnă (cultivată pe 1.162 ha) producția a fost tot de 4.800 kg/ha, în timp ce la orzoaica de primăvară (cultivată pe o suprafață de 1.334 de hectare) producția a fost de 1.800 kg/ha. Totodată, se anunță o producție la fel de bună și la rapiță, de 2.800 kg/ha, mai fiind de recoltat 4% din suprafața totală de 11.500 de hectare.
Ministrul Agriculturii anunțase încă de la debutul secerișului că, în ceea ce privește recolta de grâu 2021, producțiile vor fi foarte mari, având în vedere faptul că toamna trecută și primăvara acestui an s-au arătat generoase din punct de vedere al precipitațiilor, ceea ce a făcut ca plantarea și dezvoltarea culturii în mod special de grâu să se realizeze la un nivel optim. Astfel, producția din acest an la grâu dar și cele obținute la celelalte cereale au compensat pierderile din anul agricol trecut, când seceta pedologică prelungită a lăsat ceva gol inclusiv în hambarele fermierilor prahoveni, în condițiile în care la grâu s-au obținut în anul 2020 producții sub cele din anii 2019 și 2017 – considerate a fi cele mai bune din ultimii ani – la orz chiar sub cea din anul 2016, la rapiță – mai mici decât cele din anii 2017 și 2016. Astfel, la grâu, producția de anul trecut a fost de 2.178 kg/ha (suprafața cultivată 35.358 ha), orz – 2.247 kg/ha (suprafața cultivată 4.365 ha, rapiță – 1.992 kg/ha (suprafața cultivată 8.311 ha).
Reamintim faptul că, în Prahova, de mai bine de cinci decenii, seceta pedologică nu a mai afectat culturile aşa cum s-a întâmplat cu plantele cultivate în toamna anului 2019, la vremea culesului, în vara anului 2020, fermierii fluierând a mare pagubă. Potrivit datelor centralizate anul trecut, la grâu, din 34.200 de hectare suprafaţă însămânţată 54% a fost calamitată; la rapiţă, din 9.820 de hectare suprafaţă însămânţată 63% a fost calamitată, la orzoaică suprafaţa însămânţată a fost în proporţie de 48% compromisă, iar cultura de ovăz a fost 32% uscată. Practic, lipsa prelungită a apei din sol a distrus anul trecut culturile din 48 de localități, în total fiind afectaţi 426 de fermieri – cei mai păgubiți fiind cei din localităţile Sălciile, Fulga şi Boldeşti-Grădiştea – fiecare în parte depunând solicitări în vederea primirii de despăgubiri.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*