Profa „cool” şi opiniile radicale! Între „ficţiune” şi realităţi”

Nu cred că d-na profesoară Cristina Tunegaru şi-a dorit în mod imprudent să devină vedetă. Cert este că şi-a câştigat o notorietate stânjenitoare, pornită dintr-un „malentendu”. De la o buclucaşă postare (e drept, de factură foiletonistică) a părerilor şi convingerilor d-sale în legătură cu programa şi predarea literaturii române în şcoală (fie şi într-o manieră cumva excesivă, aproape sentenţioasă, expresie a unor frustrări personale), s-a ajuns la o sarabandă de prost gust a reacţiilor de contestare, punere la colţ, discreditare în cele mai variate modalităţi cu putinţă. Replici docte şi arogante, abordări patriotard-neaoşiste, verdicte academice, flecăreală cu mişto a la „Caţavencii”, deşi însăşi amintita publicaţie de satiră şi umor a luat atitudine ca urmare a prezenţei în redacţie a unor scriitori ca Florin Iaru sau Cristian Teodorescu. S-o luăm cronologic şi metodic. Spiritele s-au inflamat de la declaraţia patetic-naivă a „sus incriminatei” în legătură cu faptul că a înlocuit în predarea la clasă textele canon prăfuite şi desuete cu alte fragmente, alese din generosul tezaur al literaturii universale. Discipolii doamnei profesoare păreau încântaţi, deprinderea cu lectura a devenit mai agreabilă, lecţiile, mai vioaie, iar spiritul lor, mai animat. Să fi uitat impetuosul şi încă tânărul cadru didactic de faptul că [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*