Program media la Islanda-România în preliminariile CM 2022, condiții de acces și jurnaliști acreditați

România va disputa trei partide în luna septembrie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022, acestea fiind transmise live de PRO TV și Radio România Actualități.

Iată programul acestora, cu mențiunea că din grupă mai fac parte Germania și Armenia:

  • 2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA, ora României 21:45 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
  • 5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
  • 8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora României 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)

Iată reprezentanții români acreditați pentru prima partidă, din Islanda:

  • Radio România Actualități: Alexandru Țențu
  • Gazeta Sporturilor: Theodor Jumătate și Cristian Preda
  • Freelancer: Eduard Daniel Kovacs

Program media

Conferința de presă oficială a României este programată pentru 1 septembrie, ora 17:30 (ora Islandei), la stadionul unde se va desfășura și partida. Va fi urmată de antrenamentul oficial, deschis primele 15 minute pentru accesul media.

Conferința de presă va fi transmisă LIVE pe Youtube FRF TV, Facebook Echipa Națională și în Liveblog Peluza Tricoloră din frf.ro.

Condiții de acces în Islanda pentru jurnaliști

FRF a contactat federația islandeză pentru detalii privind accesul jurnaliștilor români în Islanda cu ocazia partidei și în contextul efectelor pandemiei COVID 19.

Iată informațiile primite, cu mențiunea că acestea sunt aplicabile situației de fapt din prezent, pentru orice evoluție a efectelor pandemiei și, implicit, a regulilor de acces, jurnaliștii români fiind rugați să consulte periodic site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

  • jurnaliștii care au urmat procedura completă de vaccinare împotriva COVID 19 trebuie:
    • să se testeze RT-PCR înaintea plecării spre Islanda cu 72 de ore
    • să prezinte rezultatul negativ al testării la sosirea în Islanda
    • să prezinte certificatul de vaccinare din care rezultă efectuarea dozei 2 de vaccin cu cel puțin 14 zile în urma sosirii în Islanda.
  • jurnaliștii care NU au urmat procedura completă de vaccinare împotriva COVID 19 trebuie:
    • să se testeze RT-PCR înaintea plecării spre Islanda cu 72 de ore
    • să prezinte rezultatul negativ al testării la sosirea în Islanda
    • să se testeze în aeroportul din Islanda la sosire
    • să intre în carantină pentru 5 zile pe teritoriul Islandei
    • să se testeze după cele 5 zile de carantină, doar rezultatul negativ al acestui ultim test permițând ieșirea din carantină

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*