Programa școlară se modifică pentru toate clasele!Ce vor învăța toți elevii italieni, în premieră mondială, este incredibil!

Programa școlară se modifică pentru toate clasele, în Italia, astfel încât tuturor elevilor li se vor preda lecții noi, obligatorii, despre criza climatică, în premieră mondială.

Toate școlile de stat din Italia vor începe să introducă agenda Organizației Națiunilor Unite (ONU) 2030 privind dezvoltarea sustenabilă în cât de multe materii posibile, începând cu luna septembrie.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

O oră de curs pe săptămână va fi dedicată temelor precum încălzirea globală şi influenţa oamenilor asupra planetei Pământ.

START OFERTE ANTALYA 2020-PLECARE CU AVIONUL DIN BAIA MARE

Alte materii, precum geografia, matematica şi fizica, vor fi predate din perspectiva sustenabilităţii, a anunţat Lorenzo Fioramonti, ministrul italian al Educaţiei.

„Întregul Minister al Educaţiei este schimbat pentru ca sustenabilitatea şi clima să fie în centrul modelului educaţional”, a precizat Fioramonti, fost profesor de economie, care a fost criticat anul acesta pentru că îi încurajează pe elevi să lipsească de la cursuri pentru a participa la protestele împotriva schimbărilor climatice.

„Vreau să fac din sistemul italian de educaţie primul sistem de educaţie ce aşază mediul şi societatea în centrul a tot ceea ce se învaţă la şcoală”, a spus el.

Ministrul italian al Educației a explicat că pentru elevii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, lecțiile despre criza climatică vor fi, mai exact, povești din diferite culturi ce pun accentul pe mediu.

Elevii de gimnaziu vor primi informații mai tehnice în privința crizei climatice, iar elevii de liceu vor aprofunda agenda Organizației Națiunilor Unite (ONU) 2030 privind dezvoltarea sustenabilă.

Fioramonti, membru al Mişcării 5 Stele, este cel mai vocal susţinător din guvern al politicilor verzi şi a fost criticat în trecut pentru că a propus taxarea biletelor de avion, a plasticului şi a alimentelor cu mult zahăr, pentru a genera fonduri pentru educaţie şi bunăstare.

Sursa: a1.ro

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*