PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 02 – 09 octombrie 2020

Vineri, 02 octombrie, și duminică, 04 octombrie, de la ora 19.00, vă invităm, după aproape 7 luni, să vedeți spectacolul ”HAI CĂ NU E CERNOBÎL”, text și regie Norbert Boda.

”Poluarea cu cianură și metale grele, din urmă cu două decenii, a căzut azi în uitare. Aproape o sută de tone de cianură procesată s-au vărsat în împrejurimi, ajungând în râuri, în Dunăre și poate chiar în Marea Neagră. O problemă gravă, care a fost expediată. Care au fost efectele asupra populației? Nu știm nici acum. HAI CĂ NU E CERNOBÎL tratează acest accident ca pe o farsă tragică, cu un umor reținut, și ridicând multiple semne de întrebare. Un spectacol hrănit din filonul neputinței în fața dezastrului și care ne reamintește că istoriile se repetă atunci când le uităm.” (Ana Liliana Ilea)

Spectacolul se joacă la sala mare cu publicul pe scenă.

Durata: 80 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei

Sâmbătă, 03 octombrie 2020, de la ora 11.00, vă invităm la spectacolul pentru copii PUNGUȚA CU DOI BANI, după Ion Creangă, regia Liviu Steciuc.

Spectacolul prezinta peripeţiile unui cocoş izgonit de-acasă, fiindcă nu făcea ouă. Mijloacele tehnice ingenioase, originalitatea păpuşilor ale căror dimensiuni cresc şi descresc pentru a le sugera spectatorilor profunzimea peisajului sau, pur şi simplu, importanţa unui anumit moment.

Durata: 60 minute / Preț bilet: 7 lei

Vineri, 09 octombrie, de la ora 19.00, vă invităm la ultima premieră a teatrului nostru, spectacolul ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, regia artistică Tudor Dreve.

”Mama Dorei decide să îi sisteze medicația fetei cu tulburări de comportament. Cunoașterea de sine începe odată cu trezirea sexualității pentru tânăra Dora. Din acest moment, impulsurile vor răbufni cu intensitate în psihicul ei necenzurat. Dora își va trăi viața condusă de senzații.” (Ana Liliana Ilea)

Durata: 80 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei 

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Rugăm spectatorii să se prezinte cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, deoarece se va face un triaj în fața teatrului. Vă rugăm să aveți mască, să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosiți soluțiile de dezinfectare pe care teatrul vi le va pune la dispoziție. Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă!

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*