Proiect ambițios al deputatului PNL Ben-Oni Ardelean: Academia de Leadership Politic

“Academia de Leadership Politic” este un program de training, formal și informal, pentru oameni cu abilități de leader care doresc să se perfecționeze în arta de a conduce. Criza de leadership politic mondial este deja evidentă, iar soluția este pregătirea unei noi generații de leaderi, fiind conștienți că doar prin educație poți ridica o națiune. Academia se adresează celor care doresc să devină leaderi în politică, dar și în diverse alte domenii ale sferei publice: administrație, antreprenoriat, diplomație, organizații nonguvernamentale, mass-media, denominațional. Acest demers de excepție va antrena pe termen lung o întreagă generație oferindu-le posibilitatea de a-și materializa ideile în noul context al politicilor publice, economiei și evenimentelor internaționale. Un astfel de proiect de investiție în oameni, resursa cea mai de preț a unui popor, este imperios și va avea consecinţe remarcabile asupra dezvoltării durabile a României.
“Revoluția din 1989 a început la Timișoara, un simbol al libertății și democrației, motiv pentru care am ales ca acest oraș să fie gazda programului de leadership. România a intrat într-un proces intens de reorganizare și redefinire, atât intern, cât și extern. Dincolo de apartenența noastră la NATO și UE, de alegerile democratice și instituții noi, dincolo de investiții și alte realizări care chiar contează, ne întrebăm unde suntem în termeni de leadership. Are România leaderi vizionari, capabili și puternici care să fie în stare să ridice națiunea? Ce model de leadership este încurajat în arena publică? Toate acestea sunt întrebări importante pentru generația noastră care are mari așteptări de la leaderii contemporani”, consideră deputatul Ardelean.

Conceptul unei școli de gândire a fost introdus de Ben-Oni încă din 2014 când a organizat la Timișoara un eveniment care a suscitat mult interes: Congresul de Leadership Politic.

“Am înțeles atunci încă odată cât de importantă este formarea de leaderi autentici care să aibă curajul să își asume un proiect de țară, precum și proiecte sectoriale majore în sfera publică care produc bunăstare și aduc progres în societate. Academia de Leadership Politic este un concept nou pentru România, care va aduce laolaltă profesori renumiți și personalități marcante ce au o experiență bogată în domeniile pe care vor conferenția, în parteneriat cu diverse instituții academice și centre de formare. Tânara generație care preia ștafeta conducerii are nevoie de inspirație, dar și de multă educație, pentru ca România să poată să se dezvolte, să ajungă o democrație consolidată cu o economie puternică și oameni fericiți”, a concluzionat Ardelean.

Pagină comandată de PNL Timiș. Executată de S.C. Redeșteptarea Press Lugoj S.R.L. Cod mandatar financiar: 11200025

 

Articolul Proiect ambițios al deputatului PNL Ben-Oni Ardelean: Academia de Leadership Politic apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*