Proiect de suflet pentru Cătălin Cherecheş: În Baia Mare se construiesc două case pentru seniori. FOTO

Seniorii Băii Mari vor avea în cel mai scurt timp două case special dedicate lor, două case pentru construcţia cărora consilierii locali băimăreni şi-au dat deja girul.
Centrul Rezidenţial în zona Parcului Regina Maria şi Centrul Rezidenţial şi de Îngrijire Medicală pe Valea Borcutului sunt două investiţii care vor oferi peste 200 de locuri pentru bunicii care sunt singuri şi au nevoie de respect şi îngrijire.

“Gradul de civilizație al unui oraș este dat de modul în care sunt îngrijiți bătrânii și educați tinerii. O problemă rușinoasă pentru orașul nostru este lipsa unor centre rezidențiale sau de îngrijire pentru bunicii noștri care de multe ori sunt uitați de familii, cu sănătatea degradată, fără condiții decente de locuire, fară medicamente și de multe ori fără afecțiunea pe care, cel puțin acum, la finalul vieții ar merita-o. Este datoria noastră, a autorității locale să suplinim aceste lipsuri, să mângâiem supărările, să le oferim condiții decente și să le redăm demnitatea” a subliniat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Cele două proiecte sunt un deziderat mai vechi al primarului Cătălin Cherecheş, proiecte „de suflet” dedicate seniorilor oraşului.

„Proiectele mele de suflet sunt cele două centre rezidențiale de pe Valea Roșie și de pe Valea Borcutului, pe care, cu ajutorul Consiliului Local, am reușit să le demarăm ca proiecte și anul viitor să începem lucrările, iar în 2019 să le oferim spre folosință seniorilor”, a mai spus Cătălin Cherecheş.

Centrul Rezidenţial şi de Îngrijire Medicală de pe Valea Borcutului va fi un centru care va avea mai multe componente. Complexul rezidenţial se va adresa persoanelor vârstnice, care nu realizează venituri proprii sau acestea sunt insuficiente pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, şi, cel mai important lucru, au nevoie de îngrijirea medicală de specialitate din cauza unor boli sau a stării fizice şi psihice deteriorate.

Casa Pensionarului de pe Valea Roşie, complex ce va fi amenajat în fostul sediu al clubului Minaur, va cuprinde doar spaţii de locuit şi de petrecere a timpului liber. Actualul imobil va fi extins şi pe spaţiul betonat al actualului teren de sport, acesta integrându-se perfect în zona Parcului Regina Maria unde mai func- ţionează Clubul Pensionarilor, iar parcul oferă posibilitatea de petrecere a timpului liber pentru persoanle vârstnice.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*