Proiectul Academiei „Doroftei” propus CSM-ului

Marian Dima

Ultima şedinţă a Comitetului de Coordonare al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a „avut pe masă” şi propunerea venită din partea lui Leonard Doroftei, fostul campion mondial şi dublu medaliat olimpic iniţiind un proiect interesant, alături de consilierul CSM-ului şi consilierul parlamentar Lucian Rădulescu.
Mai precis, sub egida Clubului Sportiv Municipal, Doroftei doreşte să facă din box un „factor social”, în care pe primul plan să fie „responsabilizarea socială a tinerilor prin sport”, dorindu-se un proiect amplu, în care aceşti copii defavorizaţi să primească şi o masă (se doreşte realizarea acestei „ţinte” a proiectului din sponsorizări).
În plus, în afara sportivilor care vor trece pragul Academiei Doroftei se va merge şi pe o latură „de masă”, cei dornici de mişcare şi distracţie, un stil de viaţă sănătos, să poată beneficia de îndrumarea „Moşului” în diverse acţiuni legate de box, precum Cardio Boxing, lecţii de auto-apărare, organizarea unor turnee pentru amatori etc. „Vrem să le oferim tuturor o sală unde sportul să fie o distracţie, un loc unde vor alege să facă efort fizic de plăcere” – spune Doroftei, care aşteaptă acum „reacţia pozitivă” a celor implicaţi, ca factori decizionali pentru realizarea acestui proiect cât mai repede cu putinţă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*